Medicale: diareea

Un subiect căcăcios.

Este, alături de pneumonie, cel mai mare ucigaş de copii. Pe plan mondial, unele surse o indică drept cauză a morţii (prin deshidratare) a 2.2 milioane de copii în fiecare an. UNICEF dă 1.5 milioane. În 2002, un studiu indicase 300.000. S-a susţinut apoi că numărul real ar fi fost, de fapt, de cel puţin 3 ori mai mare. Problema e că tot creşte.

Şi totuşi, nu e o boală. E un simptom al unei palete extrem de variate de afecţiuni, de la infecţii bacteriene şi virale, intoleranţe alimentare ori reacţii secundare la unele medicamente până la alte boli extrem de grave.

Definiţia de manual o descrie ca fiind anunţată de prezenţa a mai mult de 3 scaune lichide pe zi.


Simplificând un pic clasificările, diareea poate fi:
- infecţioasă - provocată de vreun virus (cel mai frecvent la copiii sub 5 ani e rotavirusul, dar lista e destul de lungă - include, de pildă, şi hepatita virală), vreo bacterie (Campylobacter, Salmonella, Shigella ori Escherichia coli) ori vreun parazit (varii amibe, giardii, criptosporidii); de regulă, e însoţită de febră şi fecalele miros mai intens şi mai nasol decât de obicei; e nevoie însă de analize, coprocultură şi antibiogramă, înainte de a se administra antibiotice!

- dată de hipermotilitatea intestinală, când mâncarea nu mai ajunge, practic, să fie complet digerată, pentru că nu apucă să stea destul în intestin; se vede, de obicei, cu ochiul liber, dar tot trebuie confirmată de medic! se tratează cu un inhibitor de motilitate (atenţie, medicamentele de adult sunt prea puternice pentru copii; trebuie forma specială, pediatrică!); ceaiurile calmante ajută şi ele.

- provocată de un dezechilibru al florei intestinale (disbacterioză): intestinul e populat, via laptele matern, de bacterii „prietenoase” (cum ar fi lacto şi bifido bacilii) ca şi de bacterii patogene (unele tulpini de Clostridium, etc), în proporţii bine stabilite, în aşa fel încât să se realizeze procesele necesare absorbţiei nutrienţilor şi respectiv excreţiei; antibioticele, de pildă, distrug acest echilibru; putem arăta cu degetul şi erupţiile dentare, din pricina pH-ului modificat al salivei!
Alăptarea e cu atât mai importantă tocmai pentru că populează corect (echilibrat) intestinele, de la bun început. Tocmai de aceea este neobişnuit ca bebeluşii alăptaţi exclusiv să sufere de diaree (atenţie, scaunele explozive nu sunt diaree!)
Se tratează cu probiotice. Lista potenţialelor opţiuni e lungă. Important este ca medicamentul să se poată administra copilului, pe grila de vârstă.
Ca idee, probioticele cu mai multe lanţuri de bacterii sunt mai bune decât cele cu unul singur. (tre’ să scrie pe cutie ce conţin)

- osmotică: intestinele nu reuşesc să absoarbă toată cantitatea de lichid ajunsă în ele.
Aici Smecta face minuni. Sau orezul fiert al dente. Sau amândouă. Ideea e ca un agent (aliment sau medicament) să înglobeze (să absoarbă) apa, reţinând-o mai mult timp în intestin.

Nasol este că pot fi prezente simultan combinaţii de tipuri de diaree!

Şi ce faci când e vorba de copilul/copiii din dotare?
N-o să stai niciodată să numeri scaunele lichide, o să sari în sus cam 5 metri de la primul, mai ales că se lasă cu iritaţii urâte!

Uitându-te la ea/el, ori direct în depozitele din chiloţi, n-ai cum să deduci corect şi complet de care din tipurile de diaree e vorba. Şi e important, pentru că se tratează diferit. De-aia e cazul să mergeţi la medic.

Regula e ca, în caz de diaree la bebeluş (caca ca pipi) să te duci imediat cu el la doctor. De la primul scaun lichid. Viteza cu care se deshidratează bebeluşii este îngrozitor de mare. De neimaginat. Nu aşteptaţi!

Dacă e vorba de un copil mai mare, atenţie la semnele următoare, care impun deplasarea urgentă la spital:
- sânge în fecale (melenă) sau puroi
- temperatură
- scaune lichide de mai mult de 24 de ore (chiar dacă nu consecutive!)
- simptome de deshidratare: sete (mai mult decât de obicei), urinări mai puţin frecvente (de exemplu nici un pipi timp de 3 ore), urină mai închisă la culoare (mai concentrată, semn că organismul se străduieşte să reţină apa), piele uscată, paloare, oboseală, apatie, ochi înfundaţi în orbite, gura şi limba uscate, iritabilitate, piele care nu-şi revine (nu se întinde) după ce e uşor pişcată.


Ce se poate face, ca metode de prim ajutor, până ajunge copilul la medic:

- musai, hidrataţi copilul; ceaiul de tei, cel de sunătoare şi/sau cel de mentă sunt opţiuni foarte bune; se fierbe apa, dacă e de la robinet, cel puţin 20 min; (la aia îmbuteliată e suficient un clocot)

- până la diagnostic şi tratament, pentru copiii alimentaţi mixt, repaus alimentar; excepţiile ar fi:
- laptele matern (care nu se exclude decât la indicaţia expresă a medicului, dacă şi mama zace lată de boală!),
-sărurile de rehidratare orală (dar nu le luaţi după ureche, trebuie să vă fi fost prescrise, sunt foarte importante vârsta şi greutatea copilului!)
- sucul de morcovi,
- mucilagiul de orez;
pentru cei alăptaţi exclusiv, cu mamă fără simptome, alăptarea nu se întrerupe!

- înveliţi cumva burtica bebeluşului. îl/o mai consolează...


Pregătiţi-vă să-i spuneţi doctorului ce a mâncat copilul în ultimele 24-48 de ore (cel puţin). Este posibil sa descoperiţi astfel sursa problemei!

Dacă prescrie antibiotic, rugaţi să vi se prescrie şi probiotic. Antibioticele „rad”, odată cu bacteriile, şi flora intestinala. Ieşi dintr-una, dai în alta...

Ar trebui, indiferent de tipul de diaree, să vi se prescrie şi săruri de rehidratare orală - indiferent că se indică un produs sau vă explică pediatrul cum să pregătiţi faimosul mucilagiu de orez.

Întrebaţi medicul în cât timp ar trebui să se observe îmbunătăţirea stării copilului! Ca idee, semnele de deshidratare ar trebui să dispară în cel mai scurt timp; tratamentele cu antibiotic şi cele cu inhibitor de motilitate intestinală dau rezultate mai rapide (şi par a fi „mai bune”) decât Smecta sau probioticele (unde poate dura şi 2-3 zile pâna la restabilirea completă).

Nu renunţaţi să hidrataţi bine copilul şi câteva zile după dispariţia simptomelor!

În România se folosesc în exces antisepticele: furazolidonul (care e potenţial hepatotoxic) şi chlorquinaldolul (Saprosan - potenţial neurotoxic...). Nu e de mirare, într-o ţară unde juma’ de populaţie nu are acces la apă curentă şi la canalizare... Sunt eficiente şi cu acţiune rapidă, nimic de zis, câtă vreme-s prescrise cum trebuie, dar nu-s lipsite de efecte secundare.
Întrebaţi medicul dacă există alternative la ele. Fraza magică este „şi dacă nu-l găsesc pe ăsta, ce să-i dau?”
Să nu vă mânce’ limba să daţi voi explicaţii medicale, mai ales dacă n-aveţi o relaţie strânsă cu specialistu’, c-atât vă trebe’! (se lasă cu spume la gură)

Cu ce trec iritaţiile de popou:
- creme cu dexpanthenol (Bepanthen)
- creme de gălbenele
- ulei Sanosan cu gălbenele (da, cel de dat după baie!)
- ulei de floarea soarelui fiert la bain-marie şi răcit
- creme cu oxid de zinc, ca barieră protectoare
- aer liber (fund gol)
- spălat cu apă caldă în loc de şters cu şerveţele umede
- schimbat des
- schimbat marca de chiloţi absorbanţi, eventual
- la copii mai mari, schimbat marca de chiloţi - se recomandă bumbac 100%, modele fără danteluţe, decoraţiuni, chestii. uneori copiii de mai irită de la materialele sintetice...
Toate deodată.


Vă doresc să nu aveţi nevoie de informaţiile de mai sus!