- Mulţumesc!
- Moţucec!
- Ce culoare e asta?
- Pacata'iu! (portocaliu)
- Plouă? Vine ploaia?
- Vine p’oaia, bine-mi pa’ie!
... şi restul poezioarei se pierde într-o succesiune grăbită de silabe fuzionate.
- Morocănosul...? (piticul din desenele animate cu Alba ca Zăpada şi pipicii, de care a ajuns să nu se mai poată dezlipi nici cu şpaclul)
- Mo-co-no-co-no-co-nocosu’! turuie dintr-o suflare Muţunau. S-a u'cat pe butoi!
- Melancolie?
- Mo-co-no-co-no-cochie!
Clar, cum e mai lung cuvântul, cum o dăm pe mo-co-no-co.
- Da’ de unde ştie copilul de melancolie? întreabă, şi pe bună dreptate, Ilinca.
De-aici:
duminică, 29 august 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
tare fain le zice piticu! :) Consider ca sunt cei mai dulci in perioada aceasta de pocit cuvinte si de dat pe spate cu o logica imbatabila. :)
ce istet, ma! cum stie el culori si personaje. Bravo, Mutunau!
sa vedem ce-mi amintesc si eu:
bucatarie - bichitie
portocaliu - pocotil
castravete - cavavete
scufita rosie - cuitza osie
G.,
da, le zice.
Stai asa, ca maine-poimaine vedeti si voi filmul asta!
Shmeny,
Noroc cu personajele de desene animate si cu culorile, altminteri, greu i-am fi starnit interesul pentru limbajul articulat...
Vic,
Asa, deci, pocotil! :)
Foarte frumos!
Trimiteți un comentariu