luni, 25 iulie 2011

Despre naştere: la stat, sau la privat?

Din nou despre naştere, tot la instigarea Qbebe, pe tema cum s-aleg dintre maternităţi.
Să fie una de stat, sau să merg la spital privat?

Mulţumesc pentru invitaţie!
Ia să cotrobăim noi prin memorie...

Am născut la Municipal, pentru că acolo lucra Corina, medicul care mi-a urmărit sarcina.
Am întrebat-o, înainte de naştere, câte ceva despre spital.

- E curat, nu trebuie să-ţi faci griji. Şi toată lumea îşi face oricum treaba.
- Mi-a spus M., fosta ta pacientă, despre aripa cu camere desenate.
- A! Da. Există. Da' vrei neapărat desene pe pereţi? Camerele sunt foarte drăguţe, ce e drept. Sunt în regim de hotel. Da-n rest să ştii că nu există nicio diferenţă.
- Da' baie cu duş este?
Deja mă simţeam Ivan Turbincă, la poarta altui stabiliment. Tabaciok iesti?
- Fiecare salon are baie. Nu toate au duş, parcă... dar te duci în salonul vecin, nu se supără nimeni.
- O să stau cu copilul în cameră, chiar dacă nu sunt la desene pe pereţi?
- O, da, Municipalul are rooming-in.

Şi cu asta, gata, mă hotărâsem.

Ştiam că nu pot vizita civilizat spitalele de stat, ca să-mi dau seama din ce-aş putea alege. Fireşte, aş fi putut merge incognito, dar, evident, nu aveam cum să culeg personal decât o parte din informaţii. Nu eram sigură că vor fi suficiente, aşa că nu m-am dus. Am preferat să mă concentrez pe ce voiam eu şi pe ce puteam eu face.

Nu mă interesau, de fapt, cu-adevărat, decât extrem de puţine lucruri - să fie curat - foarte curat, ca să nu mă trezesc căptuşită cu cine ştie ce stafilococcie, şi să stau cu copilul în cameră.
Eram împăcată şi cu ideea de cotizare sistematică (îmi pregătisem tenculeţul de bancnote de 5 lei...), şi cu disconfortul presupus de numărul mai mare de paturi din salon.

Nu m-am gândit, de pildă, nicio clipă la distanţa faţă de casă. (era relativ aproape, şi-apoi nimeni n-a avut de făcut drumuri mai mult de 2-3 zile)
Nici prin cap nu mi-a trecut să intreb dacă exista aer condiţionat. (Da, exista. Întâmplarea a făcut să nu fie aşa mare nevoie de el.)
N-am întrebat dacă pot alăpta copilul în prima oră după naştere. Am presupus că da. (greşit)
De mâncarea spitalului nu mi-a păsat nicio clipă. Ca idee, aduceau varză...şi iahnie de fasole... pentru lăuze... Brrr!!!! Desigur, am halit toate iaurturile şi toate fructele (nu au fost prea multe!).
Nu mi-am bătut capul cu siguranţa lucrurilor mele. (Cel puţin atunci, n-a fost nevoie. Nu le-a furat nimeni.)
Nu mi-am pus probleme de autonomie - pentru că aveam (excesiv de multă) încredere în mine. (Mă hotărâsem să răspund oricărei abordări cu fix aceeaşi monedă. Bafta tuturor a fost c-am dat peste un medic care punea (fie şi vag) accent pe cooperarea cu pacientul.)
După cum am mai zis, nu mi-am bătut cine ştie ce capul nici cu naşterea!

Iar lucrurile au decurs, într-adevăr, conform spuselor. A fost curat, am avut copilul cu mine încă de la post partum (chit c-a trebuit să ameninţ intens că fac scandal dacă nu mi-l aduc i-me-di-at), am avut unde face duş.
Asistentele şi îngrijitoarele îşi făceau treaba. Desigur, post-5-lei, palmato-strecuraţi la buzunar, deveneau (cu o viteză năucitoare) lapte şi miere, amabilitatea întruchipată, eventual cele mai bune prietene ale şpăguitoarei - dar îşi făceau oricum treaba. Nu ştiu cine le băgase-n viteză, da' funcţiona.
Am primit (la cerere...) chiar şi apă fierbinte pentru ceaiul de chimen, anason şi fenicul! (căci dacă ştii ce şi cum se poate, poţi cere... şi primi!)
Cât am stat acolo, n-am văzut pe nimeni să refuze vreo cerere mămicească. Când am precizat că aveam toxoplasmoză cronică şi c-aş fi vrut să fie investigat şi copilul, imediat după vizită doamna doctor Elena Jianu m-a luat, cu tot cu cetăţean, şi i-a făcut, sub ochii mei, ecografia transfontanelară care mi-a redat liniştea.
Una dintre asistente (întâmplător sau nu, cea mai apropiată de ieşirea la pensie), şi-a dat toată silinţa să-nveţe pe-oricine-şi dorea cum e cu alăptatul.


Şi totuşi...
Una din asistentele de la pediatrie era ameţită rău (nu neapărat prost intenţionată, doar părea să uite de la mână până la gură...) iar alta, o mitocancă sinistră (ocupaţia ei majoră părea să aibă mare legătură cu privirile şi comentariile depreciative aruncate fetiţelor; pentru ea, numai băieţii meritau atenţie - ea avea doi, şi se purta de parcă ăsta era singurul lucru care-o făcea demnă de atenţie... săraca! în rest, o dată n-am văzut-o punând efectiv mâna să şi facă vreo ceva).
În general, duamnelor nu le-ar fi lipsit nişte cursuri de amabilitate & oarece 7 ani de-acasă - am văzut două situaţii în care asistenta a ţipat la câte o mamă - că pune suzetă, că alăptează alt copil... Mentalitatea generală, încă vizibilă sub şlefuielile recente, în ciuda eforturilor (mari, tre' să recunosc), părea să fie tot una de tip ce mă deranjează pacienţii ăştia neascultători & solicitanţi.

Pe schimbul de noapte nu-şi bătea nimeni capul cu alăptatul. (toată lumea avea aerul că abia aşteaptă să se termine noaptea...)

În anumite situaţii, dacă voiai ceva anume (de pildă, sare de argint pentru ochii lipiţi ai copilului) trebuia să insişti. (eu zâmbeam suav, cu aerul că, până nu mi se îndeplineşte cererea, nu mă mişc de acolo nici dacă vin să mă-mpingă trei buldozere).

Nimeni nu mi-a cerut consimţământul pentru vaccinarea copilului.
A fost şi un moment când, pentru o anumită procedură, nu i-au nimerit vena.

Vreo două tantiţe asistente m-au trimis să fac analize la un centru privat, că duminica laboratorul nostru nu lucrează, deşi exista posibilitatea ca analizele respective să fie făcute în spital. Am zis da, sigur, şi luni le-am cerut făcute în spital, cu acelaşi zâmbet suav menţionat mai sus, şi sub ochii doctoriţei Jianu, despre care am crezut sincer c-o să le plesnească pe ipochimene. (în caz c-a făcut-o, eu am ratat momentul)

Am fost intens bătută la cap să fac radiografie pulmonară.
Mulţumesc, dar intenţionez să alăptez. Apreciez campania dvs. de screening, dar, ce să vezi, n-o să iau parte la ea.
Păi s-ar putea să nu vă dea drumul din spital, fără radiografie.
Serios? Pe bune? Ia hai să vedem!
(evident, am semnat că refuz, pe răspundere proprie, bla-bla-bla, şi asta a fost tot)

Nu mi-a părut prea rău când am plecat - dar aş putea merge să mai nasc acolo, acum că ştiu cum merg lucrurile. (întrebarea e dacă rezistă ei!)




6 săptămâni mai târziu, vizitam, la Medlife, o prietenă.

Nici vorbă de rooming-in. Copiii erau luaţi şi puşi la acvariu, ca să-i poată vedea tot poporu' şi să se poată odihni mama. Prietena mea era foarte mulţumită de experienţa naşterii acolo. Avusese parte de o cezariană (impusă de anumite caracteristici anatomice) la cald, cu anestezie generală şi-o tonă de analgezice după. I se părea în regulă să stea la 6 metri de copil - dacă aşa a zis medicul.
Nu ştiu cum a fost cu alăptatul - dar ştiu că la nici 5 luni copilul ei era înţărcat, pentru că, zicea ea, n-a mai avut lapte. De la început copilul primise lapte praf, ca să se sature. Din maternitate.

Era vizibil curat, mai curat decât la Municipal. Vizitatorii primeau papucei şi halat de unică folosinţă. Nici vorbă de mişunat intens peste tot, nu intrai în salonul mamei - conversaţiile se purtau pe hol (unde nu aveai cum sta decât în picioare... dar asta e altă poveste).

Prietena mea s-ar duce să mai nască tot la Medlife. Mersese doar cu hainele de pe ea şi buletinul, şi se-ntorsese acasă cu copilul echipat cu trusou. Nu avusese de dat nicio şpagă niciunei asistente. Ceea ce, din punctul ei de vedere, sublinia confortul psihic pe care şi-l dorise şi de care avusese parte.


De unde diferenţa?
Suntem inflexibile? Prea conformiste cu propriile experienţe?
Ne înfrumuseţăm retroactiv experienţele, dat fiind că, oricum, nu le mai putem schimba?
Sau avem, pur şi simplu, preferinţe diferite?


Poate că perspectiva asta, a preferinţelor diferite, e cea din care ar trebui să privim lucrurile.

Notă: Presupunerea de la care plec e că poţi alege. Că nu te constrânge / limitează niciun aspect medical special.

Alegerea dintre stat şi privat e fundamental greşită dacă se rezumă la a da sau a nu da şpagă. La a fi sau a nu fi bine sau mai puţin bine tratat. La igienă (care, pentru numele lui Dumnezeu, ar trebui să fie un dat, nu s-apară ca o condiţie dezirabilă!)

Alegerea maternităţii ar trebui să se bazeze mai mult pe propriile dorinţe şi aşteptări. Pe disponibilitatea maternităţii de-a găzdui preferinţe diferite, şi de-a crea spaţiu pentru desfăşurarea unor parcursuri diferite de travaliu şi naştere.

Iaca aici model de spital frumos echipat.
Greu o fi să se facă şi la noi? (pe unele dintre spaţiile curente ale spitalelor de stat, cu toată bunăvoinţa, da, cam greu. de potenţiala reacţie a cadrelor medicale nu zic nimic.)

Uite ce-aş avea în vedere la momentul alegerii maternităţii. Aş întreba, referitor la politica locului, nu doar la ce face de obicei medicul:
Voi beneficia de autonomie?
Mi se va cere consimţământul pentru manevrele medicale făcute atât mie, cât şi copilului? (vă asigur că voi fi acolo cu capu' ca să pot răspunde coerent!)
Va ţine cineva cont de ce vreau şi de ce refuz?
Va prima ce doresc eu, sau naşterea va fi oricum confiscată de medic? (aud de prea multe situaţii în care naşterea e grăbită, forţată, provocat-impusă, fie din temeri nejustificate de (aşa-zis...) practician (de fapt, profund ne-exersat), fie din cauza presiunii numărului mare de gravide intrate în travaliu şi aflate în aşteptare)
Voi avea, în travaliu, libertate de mişcare?
Minge pe care să stau?
Partenerul alături de mine?
Mi se va permite să nasc în ce poziţie vreau eu, cu un minim de intervenţie?
Copilul va fi pus piele pe piele imediat după naştere, şi alăptat în prima oră după?
Dacă am alte idei creţe (de exemplu vreau să taie cordonului ombilical doar când nu mai pulsează, sau vreau imediat o poză  a nou-născutului), măcar se discută despre ele?

Esenţialul:
Mă va trata maternitatea aia ca cu respect, pe o persoană, sau sunt privită ca depozitarul biped şi incompetent al unui caz medical? Un colet pe banda rulantă cu pacienţi care ne fac nouă viaţa grea?

Abia după aia m-aş uita dacă maternitatea e de stat sau privată.
Pentru că, ce să vezi, cadrele medicale din maternitatea privată vin tot din şcolile româneşti. Care, săracele, sunt din alt film când vine vorba de respect pentru pacient.

Sunt întrebări de bun simţ, pentru mamă.
De lezmajestate, pentru anumiţi medici încremeniţi în proiect.

Şi de o parte, şi de alta, presupun multă informare (că trebuie, într-o primă fază, să înţelegi că opţiunile astea există, ca să ştii cum să ţi le ceri), şi-o mult mai bună comunicare între medic şi pacient.
Îmi dau seama că toate astea pot suna înspăimântător pentru cine crede că specialistul trebuie analizeze şi să hotărască. Ghinion.
De acord cu analizatul. Dar nu, nu medicul decide cum se va desfăşura naşterea. Cel puţin, nu în cazul meu. Medicul mă informează pe înţelesul meu (ce, de ce, care sunt opţiunile, care sunt manevrele, care sunt riscurile şi beneficiile, cum va decurge recuperarea) şi de decis decid eu.

Că doar eu nasc, nu medicul.

10 comentarii:

Sandra spunea...

Foarte bun articol, mi-am amintit multe de prin maternitati. Este important in Romania ca indiferent unde ajungi sa nasti (de stat sau privat), dincolo de toate verificarile anterioare, sa iti pastrezi puterea de a-ti cere drepturile de mami si de nou nascut, si sa ai langa tine pe inca cineva care sa te sustina, tot in aceasta directie, de a cere drepturile de mami si de nou nascut. :)

Anonim spunea...

Eu am nascut la Municipal, si dupa prima noapte la reanimare, am fost mutata intr-unul din saloanele cu desene pe pereti, cu pumpkina in camera.
Am alaptat in prima ora, dar nu mi-au lasat-o pe pumpkina in camera pana a doua zi dimineata cand m-au mutat in salon.
Asistentele de pe tura de zi au fost minunate, cele de pe tura de noapte, in prima noapte petrecuta langa copilul pe care l-am asteptat atat de mult, au fost invizibile.
Incepand cu ora 6 seara pana a doua zi dimineata, a trebuit sa ma descurc singura cu pumpkina care plangea ca din gura de sarpe. Habar n-aveam de ce plange, eram proaspat operata si nici la buda nu reuseama sa ajung singura, nicidecum sa alerg pe holuri dupa nesimtitele alea, iar la apel nu raspundeau.
A fost o prima noapte de cosmar, acum imi dau seama ca probabil ca ii era foame copilului, fiindca n-o puteam aseza corect la san, iar ea era prea mica (nascuta cu o luna mai devreme) si nu avea forta sa suga cum trebuie.
N-am vrut sa nasc la o clinica particulara tocmai fiindca am inteles de la alte mamici ca acolo sunt indopate cu analgezice si ca din cauza asta copiii nici nu prea sunt alaptati.
Sa mai spun ca in Municipal n-am primit nimic pentru dureri, dupa nastere? Mamele din jurul meu luau ce-aveau pe acasa, iar asistentele le spuneau ca daca le doare, atunci sa ia. Dar intrebandu-le ce pot sa iau fara sa afecteze copilul, au ridicat din umeri. Asa ca am stat fara, si-am supravietuit totusi, insa experienta nasterii in spitalul ala a fost per total un cosmar.

Daca as fi avut intre a naste din nou acolo si a ma duce la o clinica particulara unde m-as asigura dinainte ca ma vor intreba inainte sa faca ceva, iti spun sincer ca as fi ales clinica.
Sa fim seriosi, nici nu stim exact la ce sa ne asteptam, decat daca am mai avut experienta unei nasteri. Altfel, oricat te-ai documenta, tot nu stii tot ce ar trebui.

Ceska777 spunea...

Nasterea e un act natural care a fost medicalizat. Cezariana e pentru complicatii si urgente, medicul la fel. Normal ar fi sa poti naste (vorbim de un caz fara complicatii) chiar si acasa daca vrei, oricum cu moasa. Care nu e doar o asistenta ci aproape un medic dar cu fata umana, PENTRU mama si copil nu impotriva lor. Am nascut la spital unde am vazut medicul de tri ori la fata pana s-a nascut copilul, travaliul lung dar am incercat sa evitam o cezariana si am reusit in ultimul moment. Dupa 40h. Copilul a fost in secunda doi in bratele tatalui apoi in minutul 2 la pieptul meu.
Am fost multumita de cum a decurs totul desi daca ar fi sa mai nasc o data as stii mai hotarat ce vreau...
PS Am nascut intr-un spital orasenesc in Germania.

Ana spunea...

Felicitari. Un articol bine scris si o experienta uimitoare. Imi place modul tau de a gandi si modul in care ai sintetizat intrebarile. Drept e ca eu nu am avut toate intrebarile astea.
Eu mi-am dorit doar un spital curat, un doctor bun si bebita cu mine in camera. Am vrut sa nasc normal, fara anestezie si fara sot in preajma.
Imediat dupa nastere mi-a fost pusa pe piept, apoi luata si curatata si in 15 min eram deja in salon, cu tot cu ea. Salonul pt o persoana curat, cu lenjerie curata, pat si patut de pal. Dupa 20 minute stateam langa patut si imi filmam minunea cand a venit doctorul sa ma vada. Toate astea la spitalul din Cernavoda cu medicul si OMUL Chazli Fawaz

MoniQ spunea...

Experienta mea mai recenta sau mai veche m-a facut sa constatat ca in Romania asteptarile nu ti le poti implini decat singura. Nu cred sa existe vreo forma de nastere institutionalizata care sa aiba bunavointa spre comunicare toatala si in care mamele sunt incurajate sa-si traiasca miracolul celei mai grozave intamplari informate, respectate si ajutate.
Insa, asa cum spui si tu, un segmet important din populatia de mame nu isi doreste implicare si decizie (sau, hai, sa fiu corecta, segmentul asta majoritar nu e informat suficient asa incat sa stie ce sa-si doreasca), asa ca, pana la urma, oferta maternitatilor romanesti e creata si de cerere.
Grozav scris textul, as always.

Simona spunea...

Pe undeva ma bucur ca traiesc intr-o tara unde alegerea "stat" sau "privat" nu are sens. Am nascut doi copii, in doua spitale diferite (ambele "de stat", aici nu exista privat), unul pe timp de bunastare, unul pe timp de criza. N-am vazut absolut nici o diferenta, a fost totul la fel de curat, la fel de gratis, asistentele au avut la fel de multa grija de mine, mancarea a fost la fel de delicioasa, copiii au fost la fel de bine ingrijiti, in ambele locuri am primit (gratis) tot ce am avut nevoie pentru copii si pentru mine (inclusiv lenjerie intima pentru femei operate de cezariana) si am fost tratata ca un OM si eu si copiii. Daca mentalitatea in Romania s-ar schimba putin, discutia cu "unde nasti?" nu si-ar mai avea sensul... Mare pacat ca sa arunca cu noroi in niste momente unice si definitorii in viata...

Mamiţuni spunea...

Mama in Era Varsatorului,
multumesc!
Da, asa e, inca avem nevoie sa ne cerem drepturile. Din pacate...


Blo,
deci tu ai fost la camera cu desene! :)
Deci aia cu tura de noapte nu mi s-a parut mie, e generalizata... (tu ai nascut in 2006, sau in 2007? oricum pumpkina e mai mare decat Mutunau, deci "obiceiul" dureaza de cel putin 1 an!)
A, cu medicamentele, asa e. Am uitat sa zic, pentru ca eu, precum mistretul neprietenos, imi adusesem tot de-acasa!
Cred ca distinctia stat-privat e neesentiala. Ce conteaza mai mult e politica dusa de respectiva maternitate - respectiv felul in care vor ajunge sa actioneze medicii. Am mai citit de clinici private unde se intervine din greu, fara sa ti se explice mare lucru, in afara de "va trebui sa facem X" - ceea ce nu e-n regula - dupa cum am citit si de medici din spitalele de stat care aleg sa faca lucrurile conform dorintelor pacientei.
De acord cu insuficienta documentarii. Nasterea e de trait.


Ceska,
40 de ore??? Mama, Doamne.
Pot sa te declar eroul meu?
Ce-ati facut de-ati putut evita cezariana?
In rest, suna de parca asteptarea a meritat :)


Andata,
multumesc pentru aprecieri.
Si pentru completare - e incurajator de stiut ca, uite, nu tre' sa fii la marele spital X ca sa ai parte de respect si de grija!


MoniQ,
s-ar putea sa ai dreptate. Nu stiu ce sa zic, cred ca mai exista situatii in care interventia e minima. Am mai auzit vorbe faine despre nasterile in apa, la Regina Maria, dar nu stiu toate detaliile, asa incat n-am idee cat de mult s-a intervenit sau nu.
(mai stiu de clinici care afiseaza "nastere in apa" dar, de fapt, doar travaliul e in apa, nasterea e pe clasica masa...)
La modul cu adevarat intim, linistit, calm, intr-o maternitate, mai greu... acasa, eventual, pentru cine se aventureaza.
Eu traiesc cu impresia ca maternitatile noastre-s oarecum industrializate, asa... si ca asta e rodul unor mentalitati mai vechi, dar ca schimbari se pot face. Doar ca dureaza, vezi, mult...
De acord insa ca exista multe viitoare mame care prefera sa lase totul la latitudinea medicului, pentru ca asa li se pare ca "asa se face" / "trebuie" / "e mai sigur".
Multumesc pentru aprecieri.


Simona,
ai pus punctul pe i!
Si mai zici ca nu vrei guest-post :)

Raluca spunea...

Eu am nascut la particular tocmai ca sa pot emite unele pretentii. Ca sa-l pot alapta, ca sa pot sta cu el in salon. Ca sa le pot spune ca nu vreau formula. Ce-i drept ca la noi la particular dar 1600 ron, deci cam cat dai la stat spaga la doctori, asistente, ingrijitoare. Am vrut sa-l am pe sot langa mine. La stat nu-l mai vezi de cand te internezi (si iti cari tu bagajele) si pana cand te tin picioarele sa mergi pe coridor, sa vorbesti cu el pe la tatana usii, langa alte mame de diferite etnii, care vor sa faca acelasi lucru. La aceeasi tatana pe un hol ii poti arata taticului tot pe la geam bebelusul. Dar daca ai nascut prin cezariana, esti la alt etaj decat copilul, si nu ti-e adus. Il alaptezi cand esti in stare sa mergi la el. Nu exista apa calda la dusul comun, mamele se spala cu apa rece, singure. Deci mie alegerea mi s-a parut evidenta. Singura problema ar fi fost ca daca apare ceva ei nu se descurca. Nici macar anestezist nu au, decat daca cheama. Dar am mers hotarata ca nu apare nimic.

A, mi-am mai amintit o problema de la "statul" nostru. In general merg pe cezariene daca esti la un anumit doctor. Pentru ca daca ajungi pe tura altcuiva, nu se ocupa de tine ( probabil ca sa nu zica medicul tau ca ii ia painea). Asa ca si naturalele se programeaza, sau esti lasata pana vine tura medicului tau (pentru ca nu vine peste tura altcuiva). In fiecare an este cate un deces de mama si/sau copil din astfel de cauze.

Mamiţuni spunea...

Raluca,
inteleg ca experienta la privat a fost conforma asteptarilor tale.
Ce incerc eu sa spun e ca dezbaterea stat sau privat e sterila in absenta cunoasterii propriilor intentii, asteptari, dorinte..
Politicile difera foarte mult de la un spital la altul, indiferent daca-s de stat sau nu. Ia in calcul numai statul in camera cu copilul...
Iar aia cu "daca apare o urgenta noi nu ne descurcam" e sinistra. N-ar trebui sa li se permita sa scape asa usor cu investitia nefacuta.
Despre ce spital e vorba in exemplul tau cu "nu ne bagam peste pacienta altui medic"? Ca sa stiu unde s-au strans javrele...

Raluca spunea...

Ei, tot a trebuit sa-mi aleg bataliile. Am cerut cu jumatate de gura sa nu-mi dea oxitocina dupa, sa nu ma chiureteze, sa lase sa se elimine placenta natural, sa nu-l imbrace/spele, ci sa mi-l dea asa pe mine, invelit cu un scutec eventual, sa nu-i taie cordonul prea repede, sa incerce sa nu-mi faca epiziotomie,... La stat m-ar fi injurat de la prima cerinta. La privat am vrut neaparat vreo 3 chestii (rooming-in, fara lapte praf, si inca una mai secreta :D), si nu am mai avut puterea de convingere si pentru altele. Pentru ca si astea mi s-au permis dar asa, cu ochi dati peste cap si tot felul de incercari de a ma lamuri.

E vorba de Spitalul Judetean Baia Mare versus Euromedica Hospital Baia Mare. Aici ai doar doua optiuni :D.