miercuri, 6 iulie 2011

Din nou despre alăptare - la "instigarea" Qbebe

Am primit invitaţia (mulţumesc, Cristina) de-a scrie despre alăptare, pentru Qbebe, printr-un comentariu la postarea mea despre naştere.

Qbebe, mi-a explicat Cristina, vrea să strângă opinii pe tema Alăptarea, prima dovadă a iubirii de mamă.
Ele ar urma să apară în secţiunea dedicată de Qbebe perioadei de alăptare (la capitolul Bebeluşul). Există, pe site-ul Qbebe, şi o secţiune dedicată perioadei de după naştere (la capitolul Naşterea).

Separat de frisoanele faimei (care m-au încercat, desigur, şi cutremurat instantaneu), ideea mi-a plăcut dintr-un motiv cât se poate de simplu: la rândul meu, am avut mult de învăţat din experienţele directe ale altora, generos împărtăşite, fie pe blog, fie pe forumuri, fie offline. Mult mai mult decât de la „cadrele medicale”, ştiinţa alăptării, încurajările şi imboldul de-a continua mi-au venit din poveştile altor mame.

E rândul meu să dau mai departe.


M-am gândit la tot ce-am scris deja pe tema asta, şi la ce aş mai putea spune, în plus.
Am fost şi de-o parte, şi de alta a baricadei - ba în pragul renunţării, ba în culmea liniştii şi păcii date de reuşita alăptării. Am urât cu pasiune laptele praf (mă voi răzbuna pe cutiile rămase transformându-le în ciocolată!). M-am ’nervat spumegos pe teme de idiotism revistesc şi ipocrizie pudibondă (şi pe bună dreptate!) când am scris despre alăptare, altfel.

Ce-ar mai fi de (re)spus?

... că, pe lângă voinţa mamei, sprijinul pe care îl primeşte e crucial.
(O bună parte din motivele nerenunţării la alăptare se datorează prietenei mele Ana Maria, care a ştiut să mă îndrume, diplomat-discret da’ hotărât şi nepisălog, de fiecare dată când eram pe punctul de a-mi re-re-re-anunţa eşecul.)

... că nu contează în ce poziţie alăptezi, câtă vreme e una comodă, pe care o poţi păstra, la nevoie, vreme de câteva zeci de minute - important e cum prinde bebeluşul sânul.
(Mai mult decât tante asistenta de la spital, amabilă, de mare ajutor, da’ uşor cam prea fixistă pentru gustul meu, mi-au fost de ajutor câteva leliţe bucovinence - care mi-au arătat cum să stau la oblică, fată, pe nişte perne tari, în aşa fel încât eu să pot sta culcată pe-o parte, iar beneficiarul aerofag al laptelui, tot pe o parte, însă pe plan înclinat (ceea ce urma să-l ajute, şi chiar a făcut-o, să elimine în mod natural o parte din aerul înghiţit).)

... că alăptatul cu ochii pe ceas e o prostie.
(Că doar n-are loc niciun campionat de alăptat contra-cronometru!)

... că apetitul bebeluşului e variabil, şi că unele zile-s mai bune, altele, mai proaste.
(Ca şi în cazul oamenilor mari.)

... că orice picătură de lapte matern contează!
(Uneori, renunţarea vine din faptul că nu pari să ai lapte cât pentru trei batalioane. (ceea ce, cu excepţia situaţiei în care chiar deţii o armată de bebeluşi, e o prostie).
Alteori, nu merge pusul la sân. Mulsul nu e chiar o splendoare, dar poate fi dus câteva săptămâni - timp în care copilul creşte şi poate reuşi să apuce mai bine sânul. (şmecheria e să fie greu de supt din biberon - adică să-l foloseşti pe cel mărimea „zero” chiar dacă ai putea să treci la „trei”)
Alteori, înţărcarea înainte de un an apare pe fondul diversificării. „oricum mănâncă mâncare, iar eu nu mai am lapte”. Aici, de cele mai multe ori, nu mai am lapte înseamnă, de fapt, nu mai am chiar atât de mult lapte (chestie discutabilă şi reglabilă, dar hai....să zicem că a mai scăzut secreţia lactată...). Şi e util de ţinut minte că orice picătură contează, pentru că înseamnă digestie mai bună, boli mai puţine, copil mai calm.)

... că, dacă voi mai avea vreun copil, n-o să ratez nici contactul piele-pe-piele, nici târâtul spre sân, şi nici pusul la sân în prima oră după naştere.
(Chiar dacă pentru asta va trebui să bat tot spitalul. Las’ că de măsurat şi de spălat e timp şi mai încolo, că doar nu creşte cu 5 metri în primele 60 de minute!)

... şi că, data viitoare, o să alăptez exclusiv în primele şase luni (nu doar în primele 3-4, ca la Muţ), şi c-o să las copilul să aleagă şi când vrea să se oprească din sesiunea X a zilei, şi când vrea să se înţarce. (Chiar dacă asta va implica, spre finalul perioadei, doar alăptări nocturne. )

Deci, una peste alta, aş zice că-s cam pro-alăptare, de fel.

3 comentarii:

Raluca spunea...

Ca de obicei, cand te citesc o fac cu zambetul pe buze, si mai si trag cate un ras din cand in cand :D.

O sa folosesc explicatia ta ca sa insist mai cu tupeu data viitoare sa mi-l dea pe prunc dupa ce-l nasc, si sa lase masuratorile pentru mai tarziu! :))))

Multumiiiim!

g.cojocaru spunea...

in primul rand abia acum mi-am amintit ca am uitat sa trimit materialele! Stupid me! ... la mine e vorba numai despre renuntare si dorinta arzatoare- acum. Deja am inceput sa reiau citirea articolelor tale, ale Ralucai, ale Bogdanei, ale lui Zoozie si cele ale lui Rox; pompa e sterilizata iar biberoane nici macar nu am cumparat! ... in plus, mi-am propus sa va trag (blogosferic) de maneca atunci cand ma voi gaasi in impas... nu de alta, dar nu am cunostinte care sa fie pro-alaptare...

Mamiţuni spunea...

Raluca,
multumesc!
Data viitoare planuiesti sa si spui cine te-a instigat? :)

G.,
ah...
Dar vezi ca poti relua legatura, pentru ca inteleg ca mai vor sa preia si postari pe alte teme (ex. nasterea).
Cat despre alaptare, maneca mea iti apartine, trage de ea oricand :D
Provizii de ceai de chimen, anason si fenicul ti-ai facut?