Iac-aşa.
E o metodă / metodologie articulată şi clară, uşor de înţeles şi, odată ce-ai
înghiţit găluşca amarelor aduceri aminte, uşor de aplicat - şi dă rezultate.
Am stat o vreme deoparte de ea - nu-mi pieriseră încă din memorie ecourile
(percepute de mine ca fiind) piţiponciste ale primelor vizite făcute de Salomé
în România.
Omu’, el personal, nu-mi inspiră vreo mare simpatie - în sensul că nu simt
nevoia să-i şăd discipoleşte la picere, să respir acelaşi aer cu el, etc, etc.
Da’ sistemul dumisale, da.
Cu care sistem m-am reîntâlnit recent.
Conceptele-s aici.
Se găsesc şi oarece cărţi traduse la noi. (Nota bene, oameni ’teligenţi mi-au zis că, dacă ai citit una, le-ai citit pe toate. O sa încerc.)
ESPERE (acronimul) vine de la Énergie spécifique pour une écologie relationnelle essentielle. (fie şi numa’ asta-mi explică trecuta reticenţă... căci mare amator de fonfleuri
frâncheneşti nu mi-s).
Mai pre limba-mi, ce vrea să zică poetu’ e că iegzistă, stimaţi telespectatori, o manieră de a ne
simplifica feliurile de comunicare, fără a le răpi din claritate, dezbărându-le
doar de cele încărcături emoţionale nedorite, inutile şi încurcăreţe. (gen urlu
la tine pen’ că m-a-nervat nu-mai-ştiu-când administratorul de bloc. eventual de
la blocu’ vecin)
Şi e şi practică pe deasupra.
Ea presupune, treabă grea, asumarea a ceea ce dai pe goarnă. Vorbitu’ la
persoana întâi, cu adevărul subiectiv aferent, da’ cu auctor clar, e prima
regulă de igienă relaţională.
Sărind (cam) brusc la ce-ar putea mai iute interesa direct un părinte, ajungem la SAPPE, care descrie modalităţile disfuncţionale de comunicare. (saper, de felul lui verb, însemnând a submina; saper un mur - a demola / a provoca dărâmarea unui perete/zid)
Acronimul vine de la ceva gen surd, orb, pervers, pernicios, energivor.
Sau de la suferinţă, alienare, patologie, probleme, jenă (embarrasment).
În care (mda, nasol) ne-om regăsi, căci pă vremea noastră cam erau printre
regulile de crescut copchii - şi nu la rubrica aşa nu.
Ia'n să vedem care-s cele 5 modalităţi disfuncţionale de comunicare din acest SAPPE:
1. Injoncţiunile - „trebuie să...”.
Nu, nu trebuie. Zic eu, mimând autoritatea, că trebuie,
pen’ că mă tem de ceea ce percep a fi consecinţe nasoale. Mă ascund în spatele
Marelui Zeu Trebuie, pe care-l pot, uneori, îndrepta şi împotriva mea.
Dar nu trebuie.
Vreau. Îţi cer.
2. Ameninţarea: „dacă faci X, apare o consecinţă negativă ori
dezastruoasă în viitor”.
Negreşit. Care consecinţă negativă nu e totuna cu rezultatul practic al unei acţiuni, fie el tot nasol -
dacă înclini mai mult paharul, apa se varsă.
Exemplu: chiar dacă un copil e alergic rău la alune, „dacă mănânci alune,
mori”, tot ameninţare rămâne. (beleaua fiind că, în timp, transformă
universul într-un loc integral periculos şi neprietenos)
Varianta descâlcită ar fi ceva gen: „când te-ai umflat şi te-ai simţit
rău după ce-ai mâncat alune, doctorul a spus că ai alergie la alune. eu nu-ţi
acord permisiunea de-a mânca alune pentru că mă tem c-o să mori”.
Diferenţa e, desigur, de formulare. Dar şi de nuanţă. În loc să sperii
copilul, îi vorbesc despre teama mea, despre dorinţa mea de-a-l proteja, şi
despre interdicţia pe care o impun. Toate la un loc - da’ clar.
Ah, şi-n de-astea aveam centură neagră. Cu dungi mov.
3. Devalorizări (comparaţii) şi descalificări (etichetările)
Bulache (de ce) poate să se spele singur pe dinţi, cu picioarele / ia zece / a făcut de mii de ori
înconjuru’ Pământului. Tu de ce nu poţi?
Uai, ce diştept eşti, ai luat singurul 10 din clasă! (asta-i cam ca
bancu’ ăla-n care, după un prim gol (în minutu’ 10) al lui Beckam, care juca
singur, meciul dintre Germania şi Anglia se-ncheie cu 1-1, c-au marcat nemţii în
minutu’ 89, în vreme ce Beckam primise cartonaş roşu în minutu’ 11...)
Sau precum zicala că-n ţara orbilor, chiorul e împărat.
Etichetările-s nasoale pentru că identifică forţat persoana cu un anume
comportament (care-ar putea fi nereprezentativ sau, pur şi simplu, accidental),
şi ajunge să le ignore pe celelalte.
Obraznic... dăăă...
Fir-ar, ce lungă-i lista.
4. Culpabilizare
Numa’ din cauza ta....
Dacă nu făceai X/Y/Z...
Mă enervezi...
Aici, broblemu’ stă-n pasarea responsabilităţii.
Nu mă-nervează persoana. Nu direct. Persoana face ceva, şi eu mă enervez, cel
mult, când văd/aud/simt/intru cumva în contact cu rezultatul acţiunii /
comportamentului cu pricina.
5. Şantajul este clasica fază cu recompensa.
Dresajul, bre.
Cam cât chef de activitatea X am dacă nu-mi place deloc ea, în sine, şi-o fac
doar pentru că la capătul drumului mă aşteaptă o bucăţică de zahăr?
Ah, şi ce e rău dacă le foloseşti?
Că doar dau rezultate!
Hm.
Mai specific, în ce constau rezultatele alea?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
11 comentarii:
Multuuuuu!!! Mai ales pentru explicatiile pline de umor!
Intreaga metoda de educatie traditionala sta sprijinita pe cele 5 puncte, cu toate coatele si genunchii din dotare, infipta bine.
Punctul 3 mi-a adus aminte de George Costanza din Seinfeld, avea un razboi vechi cu un fost amic din copilarie pe care parintii nu conteneau sa-l dea exemplu: "why can't you be more like Lloyd Braun". E insasi radacina gaunoasa a vesnicei nemultumiri, expresia asta.
Excelent stilul in care ai explicat metoda!
Tre' sa recunosc ca si eu am centura neagra cu dungulite, pe ici, pe colo...
simpatica prezentare, da' acum, pe bune, e numa bun simt in metoda, bun simt care, ce i drept, a cam iesit cu prea mult Vanish
mamituni, imi place si mie Salome (sa-l citesc, ca filmuletele de pe net par de o incoerenta.. nah, uite-te si tu). dar citit-ai Thomas Gordon? imi pare aceeasi mărie, ori cel putin geamana ei, da` cu alta palarie; aka PET- Parent Effectiveness Training- in loc de ESPERE
in aceeasi ordine de idei :) , pertinent, foarte pertinent tot ce expun domnii in programele lor.
Intrebare incuietoare: ai aflat cumva lucrurile astea sambata? (nu, nu te iau peste picor, daca raspunzi cu da inseamna ca am fost in aceeasi incapere in care s-a discutat subiectul :D).
In rest, da, da, ma regasesc in multe dintre ideile ESPERE.
Raluca,
cu pla'.
Si cu drag. Multumesc si eu.
MoniQ,
cred ca unele din punctele astea si-au facut, in anumite situatii, drum pana-n ADN...
Lloyd Braun e ubicuitar, din pacate.
Nela,
multumesc!
Om fi luat centurile de la acelasi magazin? :D
MihaelaMaria,
multumesc.
La ce te referi cand zici "a iesit cu Vanish"?
Gratioasa,
coincidenta, tocmai ce-am receptionat cartea lui Gordon, comandata cu ocazia reducerilor pachidermice.
O citesc (candva...pana de Paste...) si revin!
Zu,
nu ma iei peste picior.
Faza cu alunele e de sambata.
Ma gandeam eu. Simpatic, sa descopar cat de mica e lumea... si, nah, "ma bucur ca ne-am intalnit", chiar daca am trecut linistite una pe langa alta fara sa o stim :D (nici nu e greu sa ne ghicim, eu eram singura insarcinata din incaperea aia iar daca o iau prin eliminare cam pot sa deduc savant care erai tu). Dar daca doresti sa-ti pastrezi "anonimatul" am sa respect asta, altfel poate vorbim pe mail (zu.zuzi.blog[at] gmail.com), sunt curioasa cum de e lumea atat de mica :D si, aaa, cumva copiii nostri se cunosc deja?
Zu,
iti scriu.
Cat despre copiii nostri, trebuie sa-i intrebam :)
Mmmm, nope, la mine n-a ajuns mail... Abia mi-am schimbat adresa aceasta, sper ca nu da rateuri.
Zu,
nu e de la adresa.
N-am apucat :(
Trimiteți un comentariu