(MoniQ, de la ultimul tău comentariu mi se trage!)
Mama albă
E fie albă la faţă (de oboseală, pentru că a greşit pudra, pentru că tocmai
şi-a scos mecla din găleata cu var sau progenitura i-a pocnit recent o pungă de
făină-ntre ochi), fie la corp (caz în care ori e iarnă de mult, ori se impun
analize medicale pe caz de aparenţă clorotică).
De obicei e puţintel surdă - aude în reluare sau deloc.
Interacţionează distant şi cască des. Se împrieteneşte bizar cu pereţii şi
uneori vorbeşte cu covoarele făcute sul, după care se sperie.
Mama galben-canar
Ar putea avea hepatită.
Sau o mască de avocado cu miere pe faţă.
Caz neclar.
Mama roz
Categorie controversată, deseori caracterizată de strâmbături din nas şi
ridicări de sprâncene - fără a fi prea clar ale cui.
Merge înconjurată de norişori, steluţe, sclipicei şi posedă un număr
remarcabil de obiecte pufoase.
Duce o viaţă în care nu e nevoie de votcă.
Mama portocalie
A exagerat cu sucu’ de morcovi şi i se întâmplă des să adoarmă înainte de a
se dezbrăca de dresuri - care sunt, desigur, oranj.
E, cel puţin în gând, dansatoare de tango.
Mama roşie
Ori a fost uitată încuiată în balcon/pe verandă/în afara casei, ori urlă. De
cel puţin 3 minute.
Mama mov
Ea (încă) nu urlă.
Nu va mai dura mult.
Mama bleu-ciel
Încă mai are nisip în poşetă. Şi uneori e sincer uimită că încă mai are
poşetă!
Trăieşte-ntr-o vară eternă şi tip-lan-de-grâu-foşnăitoare.
Mama ultramarin
A fost cu siguranţă marinar într-o viaţă anterioară. Poate chiar pirat. Vorbeşte mult şi tare.
Visează să primească în dar o bormaşină. Sau o unealtă de gravat.
Mama gri
Duce de prea mult timp prea multe poveri străine în cârcă.
De obicei ţine ochii în jos.
Mama-de-culoarea-cafelei
O, mmmammmă!
Mama verde
Poate fi eco. Sau doar imprudentă când vine vorba de aşezat pe bancă-n Cişmigiu.
Ce alte categorii ar mai fi?
Aşa, după (o parte din) codurile Pantone!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
Am zambit, mi-a prins bine parada culorilor mamicesti :)
Draga mi-esti! :)
Eu zic să expui şi combinaţii precum "mama galbenă cu cearcăne maro", "mama amerindiancă" (cu dungi/şanţuri în unghi de 90 grade în loc de cearcăne că a mâncat sărat), "mama transparentă" (nu mai are timp să se machieze dimineaţa), "mama bej-sidef" (şi-a întins oja până la coate), etc.
Mama rosu-visiniu de la atata carat copilul in brate pe afara, caruciorul neputand fi carmit printre mormanele de zapada si pe gheturile apocaliptice de pe stradutele care duc la parc.
eu-s mama rogvaiv, clar!!
Acum o sa-mi iasa defectu` profesional pe nas. Deci nuantele, griurile colorate si neutre sunt combinatii intre culorile primare - ele intre ele, doua cate doua (binarele) si chiar mai multe- si nonculori. Deci rosu, galben albastru, alb, negru ar fi baza. Pe principiul asta, reiese ca Roza e de fapt Rosia furioasa care se da cu pudra alba ca sa nu se cunoasca ca a tipat 3 minute in balcon (.. numai ea stie de ce.) :)))
ETC.
Like :)
MoniQ,
ma bucur!
Alina,
asemenea ;)
Crevs,
ideea nu e rea deloc!
Marturisesc ca mama bej-sidef m-a impresionat cel mai mult. Eu-mi fac unghiile-n masina, dimineata, in drum spre gradinita!
Anca,
sigur tre' s-o adaugam si pe ea, cum de-am uitat-o?
Nela,
bun venit in club :)
Asta era si ideea :)
Gratioasa,
Interesanta interpretare!
Deci mama verde e de fapt senina varatica in combinatie cu masca de avocado?
Magda,
multumesc!
Trimiteți un comentariu