Diversificarea, aşa cum a fost

Ori, mai corect spus, aşa cum ne-o mai amintim. (Vag...)

Prima tentativă de îmbiere a Muţunaului cu oarece suc (de morcovi, parcă, sau de mere; sau poate o fi fost zeamă de legume, din supă... cine mai ştie) s-a soldat cu o concluzie deloc lămuritoare. Nu ne-am prins (din două linguriţe...) dacă-i place sau nu. Cum domnia sa avea, pe atunci, 4 luni jumate (era deja alăptat mixt), am zis să mai aşteptăm.
Şi aşa am făcut. Vreme de două luni.

Interdicţii:
Din start, Mamiţuni a decretat dictatorial că, măcar până la 1 an, de Muţunau nu se apropie nimic cu gluten (noroc c-a scăpat doctoriţa o remarcă aprobatoare pe tema asta, c-altminteri trebuia să trecem la războaie de gherilă cu Bunica). Adică nu pâine, nu biscuiţi, nu covrigei, nimic. Din start, adio, ronţăieli pitoreşti care ţin copchilu’ ocupat cât se uită Bunica la Tânăr şi neliniştit, Isaura ori alte opere complete de profil. Drăguţ că n-aţi trecut pe la noi.

Nici sare.
Da’ n-are nici un gust, a zis Bunica.
Da’ nu mânca, a zis Mamiţuni.

Nici zahăr.
Cuuum? a sărit în sus o altă rubedenie, care-şi indulcise intens copiii proprii de pe la vârsta de 2 luni, când îi înţărcase şi-i trecuse pe Robebi A, apoi Robebi B (ia ghici cine era trimisă să cumpere cutiile...), c-aşa era atunci. Da, nu ca acu'.
Nu, nu, a intervenit Bunica, gata şcolită. Nu are dinţii buni. Dacă-i dăm zahăr, are să facă precis carii. Şi apoi, el nu cere. Lui îi place şi aşa.
(argumentaţia mamiţunească fusese mult mai amplă, mai structurată şi, evident, mai vehement-urlată)

Nu toate felurile de cărneturi. Numai peşte alb, de râu, pe care l-aţi pescuit personal (fie şi din acvariul pescăriei... dacă Bunicul s-a lăsat de sportul ăsta), nu congelat & răs-congelat acu’ nu’ş câte sezoane. Şi numai piept de pui. Să n-aud de alte juvine.
Fiuuu, a zis Bunica. Slavă Domnului. Te pomeneşti că ne punea nebuna să-l ţinem vegetarian de mic!
Nă-nă-nă-nă, a zis Mamiţuni, care se hotărâse de când era gravidă ce şi cum. Ce mănânc eu e altă treabă. Pentru el, n-am certitudinea c-o să găsesc mereu alimentele potrivite & proaspete şi vremea să stau să i le dozez, ca să mănânce echilibrat. Pe urmă, ce, să se hotărască el, când o fi mai mare, cu ce-are de gând să se-ndoape. E treaba lui, nu-i impun eu.

Nici cartofi. Ei, la faza asta, Bunica aproape că s-a invineţit de indignare. Cum să lipsim copchilu’ de acest tubercul miraculos?
Auzi, nu tu n-ai voie cartofi. Tu n-ai decât să mănânci câţi vrei.
Păi şi-n supă ce-i punem? Că aşa n-are nici o hasnă.
Morcovi, verdeţuri, cartofi dulci - uite, de-ăştia, yams.
Aha, deci era, totuşi cu cartofi. Chiar dacă de alt fel.
Uite-aşa s-a semnat armistiţiul şi, cel puţin declarativ, Muţunau n-a halit decât de pe la 10 luni zeamă în care fierseseră cartofi. Cartofi, cu totul, abia pe la 12-13 luni. Nu-l interesează cine ştie ce. Da’ nici nu-i refuză.

De alergene (căpşuni, fructe de pădure, citrice, nuci, seminţe) nu mai zic nimic. De spaimă (şi de lene! dac-am văzut că-i merge chiar bine dolofanului, cu ce mânca deja) nu ne-am mai gândit la ele decât după etatea de 1 an. Adică de-abia la vară o să dăm sistematic atacu’... (ştim deja, de pildă, că-i place foarte mult zmeura; ptiu, să nu fie de deochi, eşti de-al nostru, nu te-au încurcat la spital!)


Cum a debutat operaţiunea:
Am început cu piure de morcovi, de pe la 6 luni jumate. Că doar nu ne-alerga nimeni, iar junele era, oricum, extrem de dodoloţ, de la combinaţia lapte mami + lapte praf. Cam în aceeaşi săptămână, am băgat şi compot (neîndulcit!) de mere. Pe urmă, şi mere fierte, piure. N-a fost nici o problemă.

Am încercat, o vreme, să ţinem cont de regula „întâi legume, pe urmă fructe” - motivată de faptul că, dacă dă de dulcele din fructe, pe urmă n-o să mai vrea legume. Am renunţat când a picat următoarea fisă „stai, că morcovii sunt şi ei dulci”. Şi le-am dat cum se nimerea...
Aşa că acum Muţunau preferă fructele, dar nu refuză legumele (cu excepţia numită broccoli, care nu-i place deloc nici Bunicii - dar, fireşte, nici o legătură... numai persoanele răuvoitoare (aşa, ca Mamiţuni) ar putea insinua asta...)

Am încercat şi dovlecel fiert, pasat, în combinaţie cu morcov; l-a mâncat, dar nu i-a prea priit, aşa c-am renunţat. Abia după 1 an i-am dat din nou, şi nu e una din mâncărurile favorite.

Supa de legume (adică, iniţial, de morcov, păstârnac, ardei gras şi mărar), s-a-mbogăţit săptămânal cu câte un ingredient nou: yams, pulpă de roşii, varii zarzavaturi. N-am fost extrem de creativi pe partea asta; cartoful a intrat în peisaj, cum spuneam, abia pe la 10 luni - şi numai ca să stea şi el în fiertură (1 singur cartof la o oală de 8 litri!). Ciuperci (albe) am pus de pe la 9 luni.


Faimoasa brânză calcică, lansată în meniu la 6 luni şi 3 săptămâni (adică aproape imediat!), ne-a dus direct pe tărâmul alchimiei. Mai aveam puţin şi trânteam retorte, alambicuri şi athanoare prin toată casa.
Scurt pe doi, pentru cine vrea varianta simplă: se pisează (cu lingura; la noi, cu jucăria de făcut caipirinha (un mic pisălău de lemn), primită-n dar la cumpărarea unei sticle de Pitu - căci garda moare, dar nu se predă!) 3 pastile de calciu lactic de 500mg. Noi folosim şi acum cu precădere calciu de Biofarm, pentru simplul motiv că găsisem (şi ieftin! ce ziceam de gardă...?) cutii cu 50 de comprimate.
Pe timp de iarnă şi de lapte cu conţinut scăzut de grăsime (asta include şi laptele cu 3%, din comerţ), noi adăugam şi o optime de comprimat de Calciu Sandoz + vitamina C (cutie portocalie), care desăvârşeşte apoteotic operaţiunea de brânzire.
Mamiţuni trăieşte cu impresia că porţioara de vitamina C (uşor supradozată, ce e drept, chiar şi în optimea menţionată) l-a ferit pe Muţunau de răceli.

Revenind la tehnicalităţi: se pune laptele la încălzit într-o căniţă de tablă de 250ml. Estimp, în altă căniţă de tablă (căci munţomana de Mamiţuni are mai multe) se zdrobesc cu aplicăţiune, pân’ la fărâmare completă, pastiluţele. Se urmăreşte vultureşte momentu’ ăla cvasi-climactic în care laptele face spumă, da’ încă nu se zborşeşte pe-alături. Când dă semne că..., haţ! se înşfacă hotărât, via prosop de bucătărie uscat (printr-unul umed te frigi ca porcu’), şi se toarnă cu ţârâita (ca să nu mai fie nevoie de amestecare) peste pastilele pisate.
Ar trebui să facă oarece spumă. Nu multă. Se lasă câteva minute, să se împace & să se pupe ingredientele. Semnul că-i gata? Prezenţa zerului. (dacă n-a apărut zer, şi lichidul care se vede e încă opac, nici măcar translucid), se amestecă un pic şi/sau se mai pune pe foc (de data asta, numai sub supraveghere strictă, şi preţ de maxim 30 secunde; altminteri, brânza iese... cauciuc! şi va fi, mai mult ca sigur, refuzată.)

Toată tărăşenia nu durează, odată ce-ai parcurs odată, de probă, paşii, mai mult de 3-4 minute - de când intri în bucătărie să scoţi laptele din frigider şi până laşi amestecul la răcit...


Ou:
Numai gălbenuş, de la 8 luni; întâi, câte un sfert odată, amestecat cu piure de morcovi; nu mai mult de sfertu’ ăsta pe zi, şi, pentru prima lună, nu mai mult de două porţii (a câte un sfert) pe săptămână.
Am crescut gradat cantitatea. La un an, mânca şi câte 1 gălbenuş odată (da’ rar; de obicei, nu voia decât trei sferturi); la fel, doar de maxim două ori pe săptămână.
Albuş nu i-am dat nici în ziua de azi.

Carne şi peşte:
Numai piept de pui. Nu ficăţei, micăţei şi alte minuni.
Introdus pe la 7 luni jumătate. Până la 1 an, fiert şi spumuit separat, apoi amestecat cu legumele fierte, în blender.
Acum, fierbe la grămadă (e drept, primul!) ca la supa pentru adulţi.
Şi, până-n ziua de azi, Muţunau mănâncă bine-merci numai piept de pui. I-om da, cândva, şi nişte supă de vită... da’ mai încolo.
Peşte: de la 9 luni, numai crap, şalău sau alte minuni cu carne albă, făcut la cuptor. A, şi, o dată, la grătar. C-aşa s-a nimerit.
Prăjeli, dac-ar fi după Mamiţuni, n-o să pupe Muţ decât când o să-şi facă el singur. Şi să şi spele tot dup-aia.

Lapte şi iaurturi:
Iaurturi, de pe la 8 luni. Numai din cele făcute-n casă.

Foarte bun este şi aşa numitul lapte-acru - pe care l-am găsit în cărţile de-acu’ 30 de ani sub denumirea de parbeurre, indicat, culmea! de la vârsta de 2 luni, sau, în forma apoasă, de la naştere, pentru copiii lipsiţi de laptele matern - cei care chiar n-au altă alternativă).
În versiunea destinată diversificării, se prepară aşa: se ia un ulcior de lut (sau un recipient mai mult înalt decât lat, rezistent la căldură). Se toarnă în el iaurt gras (sau, pentru copiii mai mari, smântâna; de preferat nu din comerţ, ca să nu aibă lapte praf şi alte minuni), şi se întinde pe pereţii recipientului. Peste iaurt (sau smântână) se toarnă lapte fiert, fierbinte (nu chiar proaspăt luat de pe foc; cam la 5 minute după; temperatura ar trebui să-i fie între 60 şi 80 de grade, pentru cine are termometru de gătit).
Se acoperă ulciorul cu un capac şi se înveleşte cât se poate de bine cu un prosop gros. Se lasă 6-8 ore (de pildă, peste noapte), la căldură - dar nu pe sobă sau pe calorifer, în preajma lor. Se verifică a doua zi: la suprafaţă ar trebui să se fi adunat un strat de smântâna (chiar dacă e făcut cu iaurt); în rest, compoziţia ar trebui să fie uniform închegată şi să nu fi lăsat zer (e bun şi dacă are zer; dar asta înseamnă că fermentaţia n-a decurs chiar ca la carte). Dacă nu e gata, se mai lasă 3-4 ore.

Lapte de vacă (de beut): Prima dată i-am dat lapte de vacă la 1 an - 30 ml de lapte de vacă (de ţară!) la 210 ml de lapte praf (în care pusesem numai 4 căpăcele de lapte, nu 7). Dacă ar fi fost lapte pasteurizat, mai puţin gras, probabil nu l-am fi diluat atât. Am tot crescut apoi proporţia.
La 1 an şi o lună, deja nu mai bea deloc lapte praf - ci doar de vacă.
Foarte bun şi mult mai uşor tolerabil este laptele de capră. N-am avut decât alternativa din comerţ (nu ştiu de ce, nu ne-a surâs), că i-am fi dat.

Orez a-nceput să mănânce de pe la 8 luni jumate, cu ocazia primului episod de deranjare la burtică. Mămăligă (cu brânză!), de la 10.



Capitolul fructe (toate, date crude, rase, fără coajă, în combinaţie cu brânză, ca să nu provocăm dezastre):
- mere rase - cât încape; de pe la 7 luni;
- banane - mai mult verzi decât coapte, spre indignarea verişorească de care, sincer & vizibil, nu ne-am sinchisit; de pe la 7 luni şi-o săptămână;
- pere, tot rase, de pe la 8 luni, tot nu foarte coapte (cele foarte coapte sunt un leac bun pentru constipaţie)
- afine - pasate, de data asta, cu tot cu coajă; sunt excelente împotriva diareei; le-am dat de pe la 10 luni; cred că merg de pe la 8...
- mango - tot ras, de pe la 8 luni; atenţie, e uşor laxativ; merge însă foarte bine în combinaţie cu brânza;
- cireşe şi vişine - fără coajă, evident că şi fără sâmburi; de pe la vreo 10-11 luni, c-atunci au apărut, nu de alta; altminteri, merg şi de la 7-8 luni;
- piersici, zarzăre, caise, cât încape - piersicile şi caisele merg chiar de la 6 luni; noi am aşteptat s-apară cele româneşti, nu plasticele de import; pe astea am preferat să i le dăm bine coapte;
- pepene galben - de la 11 luni; unele cărţi îl indică drept potenţial alergen, aşa că nu-l daţi prea repede şi, oricum, cu precauţie, câte puţin
- pepene roşu - tot de la 11 luni, cu mare poftă.
- kiwi - de pe la 10 luni (deşi cică merge şi mai repede, dacă micul personaj apreciază pozitiv acriturile)
- struguri - fără coajă, fără sâmburi, de pe la 10 luni; merg şi mai devreme.

Nu i-am dat sistematic ananas (dar merge, de pe la 7-9 luni), prune (decât aşa, una-două, bine coapte) şi nici citrice. De citrice ne-am apucat abia după 1 an. Muţunau este mare amator de pomelo.

Capitolul „de-a gata, din comerţ”
Pentru că o vreme ne-am deplasat destul de mult, am făcut bine cunoştinţă, de pe la 7 luni, cu mâncăricile la borcan & cu prafurile de piure. Nu-s rele (că doar le-a gustat întregu’ popor. nu care cumva să pierdem ceva...).

Atenţie mare însă la conţinut!
Unele au zahăr, unele au sare, unele au gluten, unele au (da, culmea porcăriei) coloranţi (chit că roşu din sfeclă...) şi chiar conservanţi!
Altele, pentru că-n ţările de origine e la putere o altă doctrină alimentară pediatrică, conţin alimente nepotrivite copiilor de anumite vârste. Exemplu: nu’ş ce praf de piure englezesc, indicat de la 6 luni, conţinând... căpşuni. Sau zmeură! (mmm, foarte bun, de altfel, a zis Mamiţuni, clefăind de zor).
La fel, unele produse nemţeşti.

Noi am halit intens Humana - au gamă variată şi par să calce un pic mai rar în străchini, faţă de restul mărcilor disponibile...
Deşi laptele praf de la ei nu ne-a plăcut nicicum.

Pe măsură ce ne mai amintim, vom completa!