Duminică de aprilie

Teatru. Mica Sirenă. Spectator, eu, că Muţunau era ori în picioare pe bancă, uitându-se-n sală, ori pe sub scaune. 


Apoi, parc. Unde, (în sfârşit!) am văzut Veveriţa. Nu veveriţele, că era numai una. Suficient de amabilă cât să ne acorde atenţie, să preia nuca azvârlită ca la bowling (n-a vrut să vină după ea; sau poate n-am avut noi destulă răbdare & nemişcare).

Muţunau a studiat intens toate artezienele pe care le-am putut găsi în parc. Eu m-am bucurat de mirosul discret de primăvară încă neameţitoare şi de flori.

Apoi am mers acasă. Unde au început figurile...
Argumentate, nu oricum.
- Fac ca toate animalele pent’u că acum e timpul meu. Ai înţeles asta, mami?
(mai puţin partea cu „e timpul meu”, pe care-o bănuiesc sintetizată de pe la vreo „vine ea şi vremea ta”, restul sunt, desigur, din categoria na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o, ţine minte şi le-ntoarce. apăsat)
- Nu v’eau să mă fac bine. (se întindea de pe jos, post-smuls papucei &şosete)
- Nu v’eau să c’hiesc ma’ie. (bun motiv de-a refuza şi mâncarea, şi somnul)
- Da’ eu v’eau să am fundul i’itat! (desigur, lene de cerut oliţa... tre’ să mă fac poliţaiul mersului la toaletă, că altfel văd că nu merge)


Buuuun. Interdicţia explicată văd că naşte monştri. (sau, după caz, figuri de stil). Arta ne va scoate din belele.
Tura asta, via mulaje.
Din plastilină ieftină şi proastă de la Cora, altminteri lipicioasă şi de nemodelat.

Din lut pentru roata olarului, de la D-toys:

(operele au crăpat când le-am pus la cuptor - pentru că, logic, ele-s pentru cuptor de olar, nu de aragaz)
Am încercat şi cu lut (argilă) de la Das, ((care se usucă la aer, nu trebuie copt, cumpărat de la Real) dar mi se pare prea uscat şi crăpăcios. Nu i-am nimerit încă proporţia de udare / amestecare cu apă... mai încercăm.


Ne-am supravegheat şi relocat proiectele botanice... despre care nu mai suntem aşa de siguri ce vor produce!
Aici pusesem ghinde.

Ele au "produs", majoritatea, rădăcini multiplu ramificate, tulpină şi frunze.

Moment în care intervin întrebările de tip „da’ ce plantă e asta”- cu atât mai mult cu cât vezi, pe aceeaşi tulpină, frunze aparent diferite!

Până la noi ordine / lămuriri, au avut loc transplantările.

După care ne-am uitat un pic şi la chiriaşii mai vechi - cum ar fi dracaena pe care şi-a „cumpărat-o” mai demult Muţunau, dându-i un şut. (pentru că, nu-i aşa, la florăriile-chioşc plantele se mai pun şi pe jos)

(dracaena ar fi dus-o aproape bine, dacă nu interveneau în viaţa ei oarece patrupede blănoase, din când în când teribil de doritoare de vegetale!)

Şi ne-am pozat cele mai reprezentative opere plastice.
Obsesia amprentelor:

Un cap de operă pe bază de culori accidental vărsate pe foaie.

(dintr-un variu motiv, la final operele se sfâşie. Măcar un pic, aşa... )


Ne-am lansat şi-n puţină gastronomie. În vreme ce Mamiţuni arunca-n cuptor o tavă cu oarece amestecătură suspectă pe bază de broccoli, Muţunau concota un pre-smoothie de lapte, broccoli şi ghimbir.

Desigur, a fost nevoie şi de puterea magico-calmantă a aparatului de fotografiat.
Rezultatele?
Absconse.

... precum şi-un autoportret!