Scoatem lămâia

După Marea Zbughire, vine şi Marea Mărşăluială.
Muţunau era suspectat, de ceva vreme, că e mult mai capabil să defileze autonom decat are el chef să demonstreze. Prea mulţi kilometri de ogor şi de prund, prea multe trepte şi pante urcate şi coborâte, prea mare viteza de croazieră. Toate astea, cu siguranţa deplină oferită de sprijinul unui singur deget matern/bunicesc.
Cum altfel aş putea s-o determin pe aiurilă de Mamiţuni să fie cu ochii pe mine? Suntem într-un loc nou, cu multe chestii care se mişcă (unele fac şi ga-ga). Dacă fac vreo ga-ga-gafă? Dacă, fără să vreau, mă trezesc implicat în vreo boacană? De ce să mi-o fur numai eu? Sunt minor! Şi mic, pe deasupra...
Şi apoi, lasă, că puţină mişcare nu strică. Mai ales că nu eu am insistat cu mersul în picioare... da?