joi, 27 august 2009

Incisivul

Gata. Am intrat în rândul lumii. Avem 8 dinţani. Multaşteptatul incisiv nr. 8 a reuşit să apară, după nenumărate sforţări, sticlind în soare şi-n zâmbetul lui Muţunau.

Acu' sperăm că ne lasă şi deranjurile de burtică, şi mofturele, şi trezitul nocturn tip mitralieră (din oră în oră). Măcar până la urmatoarea erupţie...

În rest, Muţunau e foarte ocupat cu procuratul (la ora de somn de prânz, lăsat, conform obiceiului, să se zbânţuie şi să protesteze intens în pătuc până adoarme - ceea ce nu durează mult, deşi, pentru trimişii speciali la faţa locului, ar putea părea că - a fost găsit adormit, lângă sticla goală de lapte. care sticlă goală de lapte fusese pusă bine, responsabil, la cald, în gentuţa frigorifică. într-o nu ştiu caaare caaasa, sub o nu ştiu caaare maaasă... care gentuţă frigorifică se afla de asemenea în pătuc, domnule poliţist (adjectiv), la îndemâna, da' Bunica se jură că era cu fermoarul tras. mare mister mare. genitoarea procurorului se îndoieşte însă cu privire la fermoar. oricum, rămâne de notat că musiu a ştiut ce să caute şi unde. că doar n-o fi băut mâţa laptele... de manevrat corect sticluţa ştim c-o poate manevra, a fost demult şcolit intens în direcţia asta, şi-acum are şi forţă să ţină sticla mare, de 260ml. ia meri tu copile la frigider şi adă berea. da, da PET-ul de 2 litri!), şi Mamiţuni cu leşinatul la concerte. De pildă, la cel foarte prăfuit şi înghesuit al Madonnei.
Pardon, ne scuzaţi, îi e rău.
Păi sa stea acasă dacă îi e rău!

Păi da, da' fraiera n-a plătit abonamentu' la Enterprise şi nu-i mai mere teleportarea...

Noroc cu remorcherele Nănaşa (The God Mother) & Corina . Şi cu importantu' care perora indignat c-a fost rugat să-şi mişte preţiosul fizic doi milimetri mai încolo, că ne-a mai distras atenţia de la dezastru şi ne-a mai ridicat oţâr' tensiunea cea pe jos de tot prăbuşită. (pliummmm)
În rest, mare ţopăitoare doamna divă. Şi simpatici medicii şi asistentele de la SMURD/BGS. Le lua lor câte un sfert de oră să găsească, pe întuneric, în trusele medicale cât un dulap, tensiometrele care nu prea mergeau, da' erau de gaşcă. (Oamenii. Cu tensiometrele n-am încercat să ne împrietenim. Adică aparatelor nu le-am cerut cafele ca să ne crească la loc tensiunea.)
Să tot leşini la concertele la care asistă ei şi trusele lor.

Niciun comentariu: