Diminetile incep cu vizite de lucru pe olita. De data asta, sedem regulamentar, fara chiloti pe noi. De regula, ne plictisim inainte de momentul culminant, asa ca tot pampers... tot spalat... tot aia. Da' perseveram.
Azi am parcurs biped vreo 10 km. Tinut de mana, evident, caci nu se mai poate altfel, este strict interzis. Din astia 10 km, vreo 2 au fost de scari.
In seara asta am facut cunostinta cu stelele.
Mamituni bea ceai rusesc. Si isi doreste samovar. Unde ar mai incapea si ala, este cu totul alta poveste.
S-a terminat butelia. Maine mergem sa luam alta.
Razboiul pisicilor negre e in toi. Tipsy o rupe pe Negrila. Blana lunga e la putere. (sau... nasul turtit de persana?) Interesant e ca, in afara de vreun biped zbierator, nu intervine nimeni - nici Boxie, pe langa care se da de zor Negrila, si care ar mai avea oarece autoritate (nu neaparat pentru ca e caine; pentru ca e mai mare!) nici Tina (Tipsy si Tina par a fi incheiat un soi de pact, ca domnii aia, Ribentrop -pitecantrop si Molotov). Mai trist e ca Negrila, in afara de faptul ca s-a prezentat cu un ochi sangerand, sta foarte mult timp in ograda, la cafteala, ceea ce ar putea insemna ca i-au murit puii... (sau poate ca-s deja majori si au plecat cu bursa la studii pe cont propriu?). Oricum, indata face Tina altii.
La pet-shop, Mamituni a franat brusc (trjjjsjshhht!!!! asa au facut balerinii pe gresia de la mall) in fata unei aratari de 5 milioane. Aratarea era un soi de dispozitiv de fitness pentru mite. Cat gym, sau asa ceva. Parc de distractii, ce mai, cu scara oblica, platforme, 'nalt ca bradu', Mister-ul divaisurilor de mite.
Doar ca Mamituni, spre disperarea/indignarea buniceasca, nu il voia exact pentru mite....
(Oricum, arata mai interesant decat ala de la Imaginarium -doar ca e imbracat in sfoara si plus).
Hotia din carucior: la balta, in timp ce ne trageam cu mareata barca, iar Mamituni dadea de zor cu pietre-n zare ca s-o tina pe Boxie la distanta (animalul parsiv tulbura apa si impartea cozi ude peste ochi, barci, maini si picioare), ni s-au donat mere. Proaspat greblate din nu se stie ce livada. S-a luat cina pe yaht. Restu' de patru mere au fost depozitate regulamentar in cosul caruciorului si, tot regulamentar, ubliate acolo.
Oarece vreme mai tarziu, in timpul Marii Defilari Prin Ograda, episodul 2212, Mutunau a fost indemnat sa se sprijine gospodareste de carut, cat Mamituni, subtire ca o trestie ganditoare (ar vrea ea!), se straduia balerineste sa ajunga la sarma pe care atarnau bavete la uscat. Drept care domnul a purces instant la procurat: a vazut merele, s-a aplecat, a inhatat unul si s-a apucat, stand in yoi dachi, sa-l roada. Cu tot cu coaja. Dupa scuiparile, racnetele si descojirile de rigoare, domnului procuror i s-a inapoiat marul.
Maine e luni. Se reia operatiunea "electrocasnicele".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu