miercuri, 21 aprilie 2010

Leapşa cu jucării din vechime


Ia să emitem şi noi una...

În copchilăria dumisale de mult apusă, Mamiţuni avea oarece jucării -printre care un batalion de păpuşi. Şi cam câte douăj’ de mingi, de varii mărimi, pentru fiecare păpuşă. Pentru că, nu-i aşa, fiecare minge e altfel. (iar păpuşile i le tot cumpăra câte cineva... nu prea erau la cerere)

Mai avea o mulţime de jucării chifnitoare, din plastic. Animăluţe, mai ales. Şi, mai târziu, jocuri de logică.

Lui Mamiţuni îi plăceau foarte tare cuburile, jocurile de construcţii, toate minunile de asamblat, jocurile Meccano (pentru că, da, erau şi pe vremea aia), cuburile cu imagini de reconstruit, animalele mari de pluş, cărţile cartonate (drept care acum Muţunau a primit o tonă), pistolul de făcut de baloane, costumele şi deghizările, beţele Morocco, marionetele de teatru de păpuşi, cu cap de plastic, turnat, si corp textil, jocurile de ţesut, din hârtie, din care puteai face modele foarte complicate, cărţile de colorat.

Mamiţuni avea şi maşinuţă (una, da’ era nepreţuită, făcea foarte multe chestii pentru vremea aia), şi trenuleţ (pe care regretă acum că l-a distrus pe la 8-9 ani, când a ajuns stricăcioasă şi împrăştietoare), şi ursuleţ chinezesc fotograf - avea nişte rotiţe, se deplasa în mai multe direcţii, se oprea şi făcea poze. Cu bliţ.


Ursuleţul pozar a avut un destin trist.
Întâi, s-a stricat mecanismul de pozat. Sau poate s-au pierdut bateriile.
Apoi, la un moment dat, ursul n-a mai mers (nu s-a mai deplasat). Deplasarea avea, pară-mi-se, arc. Cheiţă.
Apoi, ursul a fost găsit decapitat - ori de vreo forţă răuvoitoare, ori de gravitaţie, prin cădere & aterizare pe locuri nepotrivite şi ostile). Asta n-ar fi fost o mare problemă, era reparabil. Chiar dacă nu perfect...
La un moment dat, corpul a început să dea semne de rugină.
Pe urmă, ursului nu i s-a mai găsit decât capul. Şi apoi, s-a pierdut aproape cu totul. Am recuperat, ulterior, accidental, micul său aparat de fotografiat...
E, cred, cea mai regretată jucărie.


Printre cele mai longevive jucării deţinute s-au numărat ursul Mor-Mor (fo’ 40’j de anişori, actualmente distrus, săracul), păpuşa Teodora, cu părul alb, ochii albaştri si sarafan roşu cu albastru (stelistă, rusoaica...), şi cele două jabre.

Povestea lor (a jabrelor) este următoarea:
Prima jabră a fost un căţel castaniu, de pluş. Destul de mare (70-80 cm), genul pernă, cu nas de plastic, urechi de cocker. Sau de şoricar.
Dintr-un variu motiv, această potaie nu i-a fost suficient de pe plac lui Mamiţuni, care a tânjit după una aproape identică - doar că galbenă şi mai mare.
Tânjeala a fost suficient de şantajist direcţionată. Actualul Bunic, epuizat de asalturi sentimentale, a cedat şi, împotriva directivelor nevestei (da’ doar mai are unu’, măi omule!), a pompat câteva sute de lei în exemplarul gălbior.
Mamiţuni a intrat triumfătoare în casă, târând cu greu câinele ceva mai mare decât ea, şi-a anunţat:
- Am adus jabra!
Actuala bunică a înşfăcat jucăria şi a pus-o în pungă, ca să nu se murdărească şi să nu se umple de praf.
O vreme, jabra a mai rămas la vedere, arătată cu veneraţie musafirilor de toate vârstele - care, fireşte, nu aveau voie să pună mâna pe ea. Că se murdăreşte! (profitând de o mică deschidere a pungii protectoare, Mamiţuni o mai mângăia, pe furiş)
După câteva luni, jabra a fost strânsă - că şi aşa nu se joacă cu ea.
Am găsit-o, într-o cutie, puţin turtită, după 18 ani...


Leapşa constă în a-ţi aminti, mai mult sau mai puţin la liber, de jucăriile copilăriei.
- trebuie precizate cel puţin 3 categorii
- trebuie numite jucăriile longevive - cele care au supravieţuit (sub o formă sau alta); cele pe care le mai păstrăm şi acum;
- trebuie numită şi jelită una din jucăriile pierdute sau distruse
- trebuie spusă o poveste. povestea uneia dintre jucăriile pomenite mai sus.

Leapşa merge la cine vrea s-o preia.
Mi-ar plăcea să răspundă şi Altheate, Ayandari, Belle, Danae, Ralu', Shmeny, Zu.

4 comentarii:

Ralu' spunea...

M-am pus pe rememorat... sa vedem ce iese! Deocamdata constat ca n-am prea avut jucarii :))) (sau nu mi le prea amintesc). Mai sap!

Altheate spunea...

Pot sa raspuns aici la leapsa?
Arogandu-mi acest drept raspund:
Ca orice fetita am avut multe papusi, dar si indieni si figurine Disney, mini masinute.
Cea mai veche papusa are tot vreo 40 de ani daca nu si mai mult si e un bebe, acum ponosit.
Jucaria jelita si decapitata la propriu- o papusa de 1 m pe care am vrut sa o coafez.
Jucaria cea mai dorita-un patut de papusa.

Anonim spunea...

Am sa ma apuc de scormoneli prin ganduri, ceva mai la ceas de seara insa ca azi e mult de alergat.Pupici si multumim ca te-ai gandit la mama lui yandari :-))

Mamiţuni spunea...

Ralu',
hai, ca macar una-doua trebuie sa-ti fi ramas in minte...

Altheate,
da, se poate. Multumesc pentru raspuns.
Uau, 40 de ani!!! E ceva!

Ayandari,
multumesc c-ai preluat-o, te pup si eu.