Fantezii locative Mamiţuneşti

Vreau să am pod cu lucarne. Camera jucăriilor. Dulapuri încastrate în perete. Dressing pentru încălţări. Bibliotecă, într-o cameră separată. Bucătărie largă, cu corpul de gătit în centru. Straturi de flori. Copaci. Lavandă. Zmeură. Umbră. Linişte. Răcoare. Aer curat.

Îmi plac casele cu pereţi de sticlă. Total contraindicat!
Ideea de încălzire prin pardoseală.

O fântână adevărată, fie şi doar aşa...
Mi-aş vopsi gardul, stil grafitti.

Ar merge şi astea...

(sursa; aici merita văzut şi interiorul!)

(sursa)

Opţiuni de carieră

Când va fi mare, Muţunau s-ar putea face:

Sindicalist
Judecând după abilităţile actuale de a face greva foamei în numele unei idei... Jimmy Hoffa era o mică glumă rahitică & palidă la faţă.
Muţunau nu mai mănâncă pentru că nu mai vrea mâncare din pahar / cană. Vrea să mănânce direct din mână - eventual, să şi frământe mâncarea. I-or fi crescut noi terminaţii nervoase, cine ştie...
Drept care, dacă nu primeşte ce vrea (şi trebuie să ghiceşti, că nu spune), mai bine rabdă. Urlând.
(Mamiţuni (pardon, Sherlockuni) a ajuns la concluzia asta după o temeinică analiză a situaţiei, făcută ca la carte şi dublată de recuzita corespunzătoare - fustă gipsy şi cărţi de tarot. Dacă nu mergea cu logica, băteam şi la uşa ezoterică, nu?)

Aspiratorist
Iubeşte aparatura electrocasnică... e ceva de speriat.
Ar fi în stare să dea cu aspiratorul non-stop.

Harry Potter
Nici cu mătura (sau cu mopul) nu mi-e ruşine! (evident, câteodată o mai şi încalecă, de unde şi subtitlul...)

Horticultor
La bunici, scopul lui în viaţă era să fugă non-stop în balconul seră şi să ude florile. (cu puf-puf!)
Mai mirosea, mai smocăia, mai una-alta.

Degustător - că doar de-aia doar mestecă, nu înghite alimentele - pe care, apoi, logic, le scuipă.

Designer
Îi plac umeraşele... ceva ce n-am mai pomenit.
Doarme cu ele în pat.
Ar dormi şi cu perdelele, dar nu le poate lua - Mamiţuni l-a surprins în flagrant delict de smocăire perdelistică şi a urlat la el. Lucru, nu-i aşa, extrem de neplăcut.

Maratonist
După îndelungi investigaţii para-psiho-pupu cu iz de coaching, antrenorul o să-i spună: Imaginează-ţi că alergi spre un parc cu muuultă iarbă. Şi minim 4 tobogane în spirală.

Anarhist
Prea nu ascultă.

Ştirile pe scurt, iar

În calendarul mamiţunesc, sâmbăta figurează sub pitorescul şi (mult prea) bine-meritatul nume de ziua urletelor. Tranziţia de la bona cea permisivă şi alintăcioasă la bestia isterică şi obosită de Mamiţuni nu e întotdeauna cea mai uşoară.
Ce se face în caz de istericale weekend-iste? Se iese afară (dacă plouă, se iese la mall). Se merge în vizite. Se dau palme extenuate peste cap. Capul propriu. De adult.


Mai nou, facem şi greva foamei. Singurele alimente din care se mai gustă de bunăvoie, fără miliardul de păcăleli şi şantaje, sunt smântâna (de 12%!) şi gua-gu (mango). A, şi bagă la căpşuni, de sparge - dar numai când şi când, nu non-stop. Noroc cu foamea - care, mai devreme sau mai târziu, vine.
Greva decurge cam aşa: încălzeşti şapte mii de feluri de mâncare (pentru că le cere!!!), iar el, evident, nu mănâncă. S-a răzgândit. Rezultatul e că bucătăria arată ca un bar de chihuahua puşi la regim & se aruncă destul de multă mâncare... (că doar n-o s-o încălzim de şapte ori)
Drept care Mamiţuni, logic, sătulă de reciclat (prin îngurgitare!) porţiile lacto-vegetariene de altfel bune a împins două oale gigantice de supă de pui şi respectiv (culmea imaginaţiei!) ciorbă de pui (ingredientele, identice, plus borşuliciul de rigoare). Cândva, alunecau bine pe gâtlejul muţunautic. Vom vedea ce se alege de ele...
Şi-acu’, aceeaşi Mamiţuni se scarpină cugetătoriu în cap: nu cumva odrasla o fi având viermi?
Sau primeşte, total nepermis, dulciuri de la bonă?
Sau şi, şi?


Printre nou descoperitele pasiuni ale lui Muţunau se numără şi marionetele.
Mamiţuni cea compulsiv-achizitoare a pescuit, mai demult, de la Kaufland, nişte arătări plastico-textile, urâte cu spume (dar ieftine, tot cu spume), reprezentând (cu bunăvoinţă! gata cu spumele!) personajele principale din Scufiţa Roşie.
Odată ajunse acasă, au fost artistic prezentate Muţunaului. Care, atunci (acum vreo două luni), s-a speriat intens de ele.
E... dar sâmbătă... la nesomnul de prânz... cine privea vrăjit Scufiţa, manevrată materno-chiţăitor, cu sfaturi hipno-manipulative (şi fără efect)?
S-a prins cine ce manevrează (era şi culmea să nu, dat fiind că mă vedea vorbind!), dar tot a „acceptat”, hipnotizat, personajul.
Oare reuşim s-ajungem, vreodată, la vreun teatru de păpuşi? Hm...


Pentru că bona-l suflă-n cur până zboară, Muţunaul consideră că Mamiţuni (sau orice alt adult cu faţă de fraier disponibil în zonă) poate deveni, instantaneu, caleaşcă. Doar are dovezi...
Trebuie doar să faci demonstrativ şi smucit o stângă-mprejur, mimând întoarcerea în parc. Opţional, se poate răcni intenţia: Copiii!!!
(dacă nu merge şi nu merge, un dat scurt de pământ cu curul zburător anterior menţionat sigur o rezolvă!)


S-a rupt, se pare, conducta cu cuvinte. Sau s-a fisurat. Mă rog. A crescut apetenţa pentru exprimarea verbală.
Strigă de zor, printre altele (în afară de dăăă, imprescindibil pentru recunoaşterea apartenenţei la clanul mamiţunesc Il atârnătore), Ani, Ema, Tiuu/Ţioo (Teo), maaami, Iiita (Ilinca) şi uneori binevoieşte să repete şi ce mai aude clar pronunţat (şi, eventual, demonstrat).
Tot sâmbătă, în disperare de cauză (de nesomn; de data asta, provocat de prea multă agitaţie şi de nişte multe deversări intestinale inoportune), Mamiţuni a băgat, rapid, o şedinţă de logopedie. În regie proprie.
Muţunaul pare peltic. Partea bună este, pe lângă faptul c-a dat curs invitaţiilor măcănitoare de silabe identice, c-a mai venit şi cu unele de la el.
Cel mai frumos pronunţă bibi & şi-şiii. (Mo-şiii nu ne-a ieşit)


Am avansat intens (ptiu-ptiu-ptiu, să nu fie de deochi!) şi la datul pe tobogan. Muţunaul se avântă voiniceşte pe scări, pe care le urcă tot mai sigur, şi, mai sprijinindu-se bine de pereţii de plastic, mai mergând direct în patru labe, se aşează hopa şi vine la vale pe nici mai mult nici mai puţin decât toboganul spiralat.
Estimp, cerberul supraveghetoriu Mamiţuni are de răcnit intens, dând fioros din mâini, la o mulţime de copii grăbiţi şi trântitori. Unul o are promisă... rău! (profitând de faptul că în cuşca toboganului nu prea te vede lumea, grăbitul l-a împins pe Muţunau; dacă Muţunau ar fi avut 4-5 ani, aşa, ca agresorul, n-ar fi fost nici un incident; dar, fiind mai mic şi nu foarte stăpân pe el, a căzut (tot acolo, în cuşcă) şi s-a lovit destul de serios).

Igiena dentară e la loc de cinste. La fel, igiena manichiurii.
După baia de seară, musiul face crize intense dacă nu e spălat şi pe dinţi. Ce dacă bem lapte după aia...
Operaţiune care are loc cam aşa: Mamiţuni se conformează răcnetelor solicitatoate, ia periuţa, ia pasta, pune pastă cât un bob de mazăre, si raşchetează dinţanii de pe maxilarul inferior. Muţunau închide gura, înşfacă periuţa şi o ronţăie fericit, cu aerul datoriei împlinite la 200%. După care o îmbie pe Mamiţuni să facă bine să-şi spele proteza.

Întrebări cu răspuns greşit

Adopt un copil. Se dovedeşte a fi defect. E violent (cazul din State) sau are şi autism, şi retard (cazul mioritico-pontic). Vreau să-l dau înapoi. Situaţia mă depăşeşte.
Ar trebui s-o pot face, nu?


În alt "film", sunt vai de capul meu, provin dintr-o familie mare (mai am 5 fraţi) nu tocmai stabilă (tată alcoolic, noroc cu mama...), am deja 3 copii pe care i-am dat la leagăn (pentru că trăiesc din ajutor social) şi încă unul pe drum.
Nu vreau să iau măsuri contraceptive. Nici pilule, nici sterilet, nici nimic altceva.
E dreptul meu să hotărăsc ce fac cu corpul meu şi cui dau viaţă, nu?
În definitiv, Dumnezeu a zis creşteţi şi vă înmulţiţi.


Nişte americani îşi uită copiii în maşini. Vara, pe călduri. Maşinile sunt închise, copiii mor. De hipertemie. În Statele Unite se întâmplă, în medie, de 15-25 de ori pe an.
E accident/greşeală îngrozitoare, sau e crimă?
Ce contează mai mult, încadrarea (morală, juridică, etc) de mai sus, sau cum anume mai reuşeşti să-ţi duci viaţa după asta?
When a hospital emergency room nurse described how the defendant had behaved after the police first brought him in, she wept. He was virtually catatonic, she remembered, his eyes shut tight, rocking back and forth, locked away in some unfathomable private torment. He would not speak at all for the longest time, not until the nurse sank down beside him and held his hand. It was only then that the patient began to open up, and what he said was that he didn't want any sedation, that he didn't deserve a respite from pain, that he wanted to feel it all, and then to die.
Eu n-aş supravieţui. N-aş putea "trece mai departe".


Ne petrecem prea mult timp, cred, încercând să răspundem cumva acestui fel de întrebări.
Şi nu asta e calea.

Leapşa cu jucării din vechime

(sursa)

Ia să emitem şi noi una...

În copchilăria dumisale de mult apusă, Mamiţuni avea oarece jucării -printre care un batalion de păpuşi. Şi cam câte douăj’ de mingi, de varii mărimi, pentru fiecare păpuşă. Pentru că, nu-i aşa, fiecare minge e altfel. (iar păpuşile i le tot cumpăra câte cineva... nu prea erau la cerere)

Mai avea o mulţime de jucării chifnitoare, din plastic. Animăluţe, mai ales. Şi, mai târziu, jocuri de logică.

Lui Mamiţuni îi plăceau foarte tare cuburile, jocurile de construcţii, toate minunile de asamblat, jocurile Meccano (pentru că, da, erau şi pe vremea aia), cuburile cu imagini de reconstruit, animalele mari de pluş, cărţile cartonate (drept care acum Muţunau a primit o tonă), pistolul de făcut de baloane, costumele şi deghizările, beţele Morocco, marionetele de teatru de păpuşi, cu cap de plastic, turnat, si corp textil, jocurile de ţesut, din hârtie, din care puteai face modele foarte complicate, cărţile de colorat.

Mamiţuni avea şi maşinuţă (una, da’ era nepreţuită, făcea foarte multe chestii pentru vremea aia), şi trenuleţ (pe care regretă acum că l-a distrus pe la 8-9 ani, când a ajuns stricăcioasă şi împrăştietoare), şi ursuleţ chinezesc fotograf - avea nişte rotiţe, se deplasa în mai multe direcţii, se oprea şi făcea poze. Cu bliţ.


Ursuleţul pozar a avut un destin trist.
Întâi, s-a stricat mecanismul de pozat. Sau poate s-au pierdut bateriile.
Apoi, la un moment dat, ursul n-a mai mers (nu s-a mai deplasat). Deplasarea avea, pară-mi-se, arc. Cheiţă.
Apoi, ursul a fost găsit decapitat - ori de vreo forţă răuvoitoare, ori de gravitaţie, prin cădere & aterizare pe locuri nepotrivite şi ostile). Asta n-ar fi fost o mare problemă, era reparabil. Chiar dacă nu perfect...
La un moment dat, corpul a început să dea semne de rugină.
Pe urmă, ursului nu i s-a mai găsit decât capul. Şi apoi, s-a pierdut aproape cu totul. Am recuperat, ulterior, accidental, micul său aparat de fotografiat...
E, cred, cea mai regretată jucărie.


Printre cele mai longevive jucării deţinute s-au numărat ursul Mor-Mor (fo’ 40’j de anişori, actualmente distrus, săracul), păpuşa Teodora, cu părul alb, ochii albaştri si sarafan roşu cu albastru (stelistă, rusoaica...), şi cele două jabre.

Povestea lor (a jabrelor) este următoarea:
Prima jabră a fost un căţel castaniu, de pluş. Destul de mare (70-80 cm), genul pernă, cu nas de plastic, urechi de cocker. Sau de şoricar.
Dintr-un variu motiv, această potaie nu i-a fost suficient de pe plac lui Mamiţuni, care a tânjit după una aproape identică - doar că galbenă şi mai mare.
Tânjeala a fost suficient de şantajist direcţionată. Actualul Bunic, epuizat de asalturi sentimentale, a cedat şi, împotriva directivelor nevestei (da’ doar mai are unu’, măi omule!), a pompat câteva sute de lei în exemplarul gălbior.
Mamiţuni a intrat triumfătoare în casă, târând cu greu câinele ceva mai mare decât ea, şi-a anunţat:
- Am adus jabra!
Actuala bunică a înşfăcat jucăria şi a pus-o în pungă, ca să nu se murdărească şi să nu se umple de praf.
O vreme, jabra a mai rămas la vedere, arătată cu veneraţie musafirilor de toate vârstele - care, fireşte, nu aveau voie să pună mâna pe ea. Că se murdăreşte! (profitând de o mică deschidere a pungii protectoare, Mamiţuni o mai mângăia, pe furiş)
După câteva luni, jabra a fost strânsă - că şi aşa nu se joacă cu ea.
Am găsit-o, într-o cutie, puţin turtită, după 18 ani...


Leapşa constă în a-ţi aminti, mai mult sau mai puţin la liber, de jucăriile copilăriei.
- trebuie precizate cel puţin 3 categorii
- trebuie numite jucăriile longevive - cele care au supravieţuit (sub o formă sau alta); cele pe care le mai păstrăm şi acum;
- trebuie numită şi jelită una din jucăriile pierdute sau distruse
- trebuie spusă o poveste. povestea uneia dintre jucăriile pomenite mai sus.

Leapşa merge la cine vrea s-o preia.
Mi-ar plăcea să răspundă şi Altheate, Ayandari, Belle, Danae, Ralu', Shmeny, Zu.

O iniţiativă

Vom şcoli „la locul de muncă” o serie de tinere persoane amatoare de senzaţii tari.
Când vine vorba de adrenalină, copiii cu vârste între 1 an şi jumătate şi (mai ales!) 3-4 ani sunt la cel puţin la fel de eficienţi ca bungee-jumping-ul.

Cum s-a ajuns aici?
Păi, de la bere. Mai precis, de la o întrunire pe teme bericeşti, pe durata căreia două tinere june, pe la două’ş’cinci şi treaba lor (plus, minus...), s-au avântat în a afirma, cumva întru exprimarea unui soi de admiraţie către mamiţele de la masă (două la număr), că e foarte bine să ai un copil, că dacă ajungi pe la trei’j’de ani e cazul să te gândeşti să faci unul, chiar dacă nu ai o relaţie stabilă. Eşti singură, cum ar veni. Faci un in vitro, acolo... sau cam aşa ceva.

Au urmat două scurte şi sonore zborşeli (în bere, respectiv limonadă), din partea celor două posesoare de copchii - care posesoare avuseseră, milisecundic, nu se ştie cum şi când, vreme să-şi arunce o ocheadă elocventă înainte de a se înneca de râs, la propriu.

Evident, junele doamne sans enfant făcuseră, instant, ochii mari. Nu pricepeau.
Mamiţele au mai schimbat o ocheadă. Cu ce să începi expunerea?
Cu faptul ca in vitro diferă, puţintel, de operaţiunile cotidiene la care e expus un om sănătos (imuno-competent, adică)?
Cu emoţiile?
Cu greutăţile?
Cu nesomnul?
Cu faptul că ţi se schimbă complet viaţa, de-ajungi să nu mai pari a şti nimic de cea dinainte?
Cu elementul deloc neglijabil că ai nevoie de ajutor? Că e o partitură care se cântă la cel puţin patru mâini?
- Ăăă... nu.
- Adică nu e neapărat o idee bună.
- Adică ... e cam greu. Destul de greu. Nu e uşor.
- Îhî.

Sprâncenele protestatare ale viitoarelor mămici aproape c-atinseseră tavanul de indignare. Cum adică, ce, ele nu-s în stare...?
- Auzi... da’ nu vreţi voi să vedeţi cum e?
- Adică să ştiţi, măcar vag, în ce vă băgaţi?
- Uite, eu ţi-l pot da pe Muţunau pe mână, să stai cu el 24 de ore. Pe urmă, dacă zici că e OK, ai făcut faţă, ba eventual îţi mai şi place, căutăm pe cineva cu bebeluş. Şi repeţi experimentul. Dacă îţi prieşte şi rămâi la aceeaşi părere, că vrei să faci un copil... poate că, în definitiv, e momentul!

Uau, au zis cele două amatoare.
- Adică mi-l dai mie, îl laşi să stea cu mine? În weekend?
- Vii tu la mine. Stai cu el acasă la noi. E prea mic ca să-l scoatem din mediul lui, a zis sobru escroaca de Mamiţuni, cu aerul că tocmai asamblează o bombă atomică - dar numai de dragul lor...

Aha, a zis, necruţătoare, privirea celeilalte mamiţe, te făcuşi cu bonă gratis în weekend, şi astea or să-ţi mai şi fie, pe deasupra, recunoscătoare...
Mucles, a replicat ocheada mamiţunească. Până la urmă, le facem un bine.
Evident, nu numai lor.

Farmecul vârstelor (I)

Nou născuţii sunt mici, par fragili (încât aproape că ţi-e teamă de ei), şi sunt magici.
Nu ştiu să existe o altă perioadă în care legătura cu bebeluşul să fie atât de intensă. Am privit (şi privesc) mame cu copii nou-născuţi şi mi se pare că-n jurul lor (şi al copiilor) e un soi de atmosferă protectoare, că sunt, realmente, (şi) pe alt tărâm. În pragul unei porţi dinspre altă lume.
Îi privesc, şi dinspre ei vine linişte. Cu generozitate. Şi lumină.

E, în acelaşi timp, o perioadă de întuneric cald şi tandru, aproape intra-uterin, şi pentru mamă; în care senzaţiile obişnuite au alt sens. Pentru mine, aşa a fost.

Stresul că nu ştii ce să faci, la ce să te aştepţi, spaimele, eventualele coşmaruri (de care am avut intens parte), toate pălesc în faţa călătoriei pe care ţi-o oferă nou născutul - un dublu drum în propria istorie vie, pe firul sângelui: şi înapoi, şi înainte. Experienţă şamanică, de timp înmănuncheat şi de mai multe vieţi într-una, într-o clipă. Evocatoare de iubiri, de diferenţe şi de pierderi, şi dătătoare de înţelegere.
Pe care n-o vom găsi menţionată în niciunul dintre tabelele de repere medicale - statistice.

Copiii se nasc înţelepţi şi bătrâni. Pe urmă, viaţa pare să intre-n ei, încet, încet, încet. Magia sublimează.

Viaţa intră în ei din ce în ce mai mult, pe măsură ce învaţă să vadă, să zâmbească, să plângă, să te cheme. Uneori, e ca un şuvoi, şi diferenţele dintre azi şi luna trecută sunt atât de mari, de zici c-ar fi, de fapt, vorba de alt copil.
Uneori nu vedem c-avem parte de o eternitate pe zi.

Mă grăbesc. Aştept cu nerăbdare, de parcă m-ar alerga cineva, să crească, să ia în greutate, să râdă, să vorbească, să meargă, să fugă, să nu mă mai tem. Parcă-s înscrisă forţat într-un soi de campionat al baremelor... şi al reperelor de creştere...

Aşteptarea mă fură şi nu văd că pot să mă bucur de liniştea lui când e mic-mic în loc să mă blochez pe aparenta imobilitate. (Imobilitate după care, între noi fie vorba, aş putea ajunge să jelesc peste nici un an, când sărmăluţa de la început s-a transmutat într-o tornadă.)

Că pot savura privirile şi schimburile non verbale înainte să mă trezesc copleşită de răcnete şi de crize.

Că şi când nu merge îl pot căra comod, bucurându-mă că e încă uşor.
(m-am uitat lung, acum câţiva ani, la uşurinţa cu care Marea Urecheată îşi sălta-n braţe juniorul din dotare, în vârstă de 18 kile; halterofilă! altă explicaţie nu e! eu n-o să pot, am zis atunci.)

Fiecare zi are farmecul ei. Intens.
Dar trebuie să te opreşti şi să vrei să-l observi.
Pentru că nu e întotdeauna la vedere.

Exploatarea Muţunaului de către om

Dacă faci intenţionat mizerie, eşti, deja, evident, destul de mare ca să faci şi curat după tine. (e una din cele mai noi şi mai aprig susţinute precepte mamiţuneşti).

Dacă te văd că manifeşti pasiune pentru agitarea de mopuri şi mături, am să încerc să ţi-o canalizez în direcţii constructive. Că doar n-am s-ajung să te văd însurat cu vreo toantă numai pentru că aia ştie să facă, vezi Doamne, curat, în vreme ce tu habar n-ai.

Cum s-a ajuns la aceste măreţe concluzii?
Poi, printre picături de progrese lingvistice, am zis că nu e cazul să neglijăm activităţile fizice. Când plouă, vrem, nu vrem, tre’ să ne dedicăm gospodărelilor. Sau istericalelor, dar astea, dintr-un variu motiv, tind să fie ceva mai puţin utile.

Progresele lingvistice anterior menţionate includ următoarele răspunsuri:
- Cum o cheamă pe mama?
- Mama mea!
(acum vreo săptămână, mea era pronunţat în stil Gary Oldman / Dracula, meeea, sau cam aşa ceva; între timp, ne-am mai românizat, ne-a intrat diftongu’ mai bine-n gât)
- Pe tine cum te cheamă?
- Ca mama! (ca pe mama...)
- Cine se joacă afară?
- Copiii! (până acu’ vreo două zile, erau doar piii)

Astea-s în română. Dar ni s-a extins şi repertoriul de chineză!
- Man-go?
- Gua-gu!
- Iar-bă?
- Ia-beee!
- Pie-le?
- Pie’ie.

Mai are câteva, doar că, fiind eu azi excesiv de senilă, nu mi le pot aminti chiar pe toate.
Interesant e c-a început să se răstească la mine. Într-o limbă arhaică. Da’ cu un non-verbal extrem de convingător...

Revenind la progresele mopistico-gospodăreşti, iată cam cum decurg interacţiunile: Muţunau înhaţă sticla de 2 litri (PET) şi insistă să bea din ea. Cu tot cu dop.
La un moment dat, în mod miraculoso-priceputo-deşurubăristic, dopul dispare (se materializează subit pe masă) şi Muţunau ajunge să bea din sticlă.
Prima duşcă merge. Culmea, omuleţul reuşeşte să înghită când trebuie. Următoarele tentative nu sunt la fel de încununate de succes. De pe urma lor, obţinem, pe lângă un Muţunau murat, şi oarece băltoace.
- Mişcă şi adu mopul!
Cetăţeanul se execută prompt, imediat după ce primeşte asigurarea de pază şi protecţie:
- Lasă sticla aici, că nu ţi-o fură nimeni!
După care începe să muşluiască dedicat podeaua.
Episodul se tot repetă, pentru că Setilă perseverează până la golirea sticlei (să tot fi fost vreo 700ml...).

Ah, deci Muţunau va putea fi pus să facă, şi el, curat?
Eventual.
Doar că... se poate s-ajungem şi aşa:

(Mamiţuni are aerul acela fioros, da, chiar pe acela!)
Ceea ce nu vrem. Nu ne prea plac inundaţiile...
Uufff... greu.

Cele două Mamiţuni

Am zis, demult, că pe Mamiţuni au încurcat-o la maternitate. (eu meritam, desigur, ceva mai bun. mult mai bun)
Acu' nu mai înţeleg nimic. Mi se pare că, de fapt, sunt două exemplare de Mamiţuni.

(nu, nu e ea; poza e de aici, cu titlu ilustrativ!)

Una mă alintă, se aleargă cu mine, e pusă pe joacă şi îmi arată şi explică tot felul de chestii. (Nu înţeleg de ce mă tot pune să vorbesc, dar asta nu e, dacă stau să mă gândesc, atât de deranjant).

Cealaltă Mamiţuni este o gorgonă sinistră care se-mpiedică-n săracele pisici şi răcneşte la mine că de ce nu dorm, de ce trag de perdele (păi uite-aşa-mi place mie, cucoană!) de ce fur şurubelniţe pe care le ronţăi (poi dacă mă rod colţii noilor mele măsele şi mă mănâncă gingiile...), de ce nu aştept să mă îmbrace (pentru că mă grăbesc, vreau să ies afară!), de ce îi scuip mâncarea între ochi (dacă m-am săturat, de ce s-o-nghit?) - adică urlă, din senin, pentru chestii care mie mi se par perfect normale, absolut benigne şi pe care, culmea, le fac în mod obişnuit, în fiecare zi. (mă rog, poate nu chiar pe toate şi poate nu chiar atât de des)
În varianta furibundă, Mamiţuni nu-mi apreciază deloc perseverenţa şi nu pare a pricepe că mă sperie. Rău. Că eu, de fapt, văd cu totul şi cu totul altceva decât ea.

Mă tot gândisem să mă trezesc noaptea, de-a binelea, şi să mă apuc de numărat sistematic. Să văd, unde sunt? Ele, cele două. Pentru că înaintea mea apar pe rând. Şi să observ asemănări şi deosebiri. Dacă aş şti din timp care e care, poate că mi-aş putea adapta comportamentul. (adică aş avea mai mult timp să mă ascund).

Am şi încercat.
A mers foarte prost. Mai bine nu mă mânca-n fund să experimentez.
Se pare că Mamiţuni-cea-imposibilă e cea care doarme cu mine... Vă daţi seama prin ce trec? În ce pericol sunt? Dacă mă papă, la nervi? Nici prietenul meu Pa-Pau, care doarme la noi şi merge cu noi peste tot, mai ales serile şi noaptea, nu cred că m-ar putea ajuta. Ciufulita e în stare să-l mănânce şi pe el.

Mergând pe firul misterului, singura explicaţie logică e că se schimbă între ele la servici. Sau dimineaţa, foarte devreme. Mi s-a-ntâmplat, nu o dată, să mă adoarmă una şi, la trezire, s-o văd pe cealaltă.
Este copleşitor.

M-am apucat s-o imit pe cea rea. (Am aruncat pe jos cu lucruri.) N-a fost bine. Mă aşteptam să fiu certat din nou. Am fost şi pus, cu toate protestele mele, să strâng tot. Nu erau puţine.

Am zis să-i amintesc, în altă ocazie, de comportamentul celei bune şi m-am dus s-o mângăi. Asta pare să dea rezultate mai bune, cu condiţia să-mi amintesc să mă uit pe unde calc în drum spre ea. Nu de alta, dar, judecând după urmări, e important. Am cel puţin două cucuie care să-mi amintească despre asta.

Nu mai ştiu ce să fac. O reclamaţie, poate...? dar unde? maternitatea e cam departe. Există OPC-ul copiilor?

De ce nu am primit o singură Mamiţuni, în perpetuă bună stare de funcţionare? Nu prea ştiu s-o repar. Nu are instrucţiuni de folosire.

Restanţe la preluat premii

Primul e de la Danae.
Săăăăăr'na!

Zice că are reguli stricte. Adică:
1: Să postezi premiul!
2: Să oferi premiul la 12 prieteni!
3: Să afişezi linkul lor!
4: Să le dai de ştire printr-un comentariu pe blogul lor!
5: Să scrii din partea cui este premiul!

Drept care luăm următorii 12 destinatari şi, vor, nu vor, au primit, n-au primit, ţac, pac, îi premiem.
În ordinea numerelor alfabetice de pre tricou: Alina, Altheate, Ayandari, Basme pentru Maria, Belle, Mamica de Basse, Laura, Luminitza, VLutic, MihaelaMaria, Ralu', Shmeny.



Al doilea, tot cu reguli, e de la Ayandari.
Săăăăăr'na!

Zice ceva de talent. (maghiara mea de dat bună ziua pe la Nădlac şi, respectiv, Nickelsdorf, nu ştie să traducă mai bine!). OK.


Vom răspunde la dublu. Fiecare pentru el.

1. Dacă ai un supranume:
Mamiţuni.
Muţunau, zice Muţunau.

2. Unde trăieşti?
Dacă e să mă iau după anumite zile, la balamuc. Unu’ bucureştean, ca să fie clar...
Subscriu, zice Muţunau.

3. Înălţime 160. Sau 159. Pe-acolo. Piticozen. (Dacă n-am tocuri, iau coate-n cap în autobuz.)
Aha, nici tu nu stai la măsurat! 89, zice Muţunau.

4. Onomastica
Nu serbăm. Deşi, după calendar, ar fi cel puţin două ocazii (pe acelaşi nume!)
Nici eu, zice Muţunau. Eu, pentru moment (pâna la canonizare...) n-am.

5. Ocupaţie
Mergător la birou. Într-o foncţie de vânzări şi dezvoltare.
Plimbător în parc, zice Muţunau. Răcnitor-şef. Multe altele. (Cumul de funcţii)

6. Fraţi
Una bucată soră.
Nu cred, zice Muţunau. Cel puţin deocamdată.
7. Limba maternă Româna.
Articulat??? zice Muţunau.

8. Limbi vorbite
Engleză, franceză, spaniolă. Mă mai bâlbâi în germană. Mi-ar plăcea să învăţ catalană.
Muţunautica. Sau mamiţuneasca? zice Muţunau.

9. Colecţii
Nu, dacă nu pui la socoteală hainele şi pantofii. Am multe arhive.
De jucării aruncate sub pat, zice Muţunau.

10. Nr. la picior - de curiozitate, ştie careva cât poartă la mână? (că şi mănuşile au măsuri!) 36.5-37.
23, zice Muţunau.

11. Şcoala
Oarece studii economice.
Aoleu, nu, zice Muţunau.

12. Materia preferată
Auzi...
...ziii...zice Muţunau.

13. Hobby
Aceste cuvinte ne doare, pen’ căci din lipsă de timp, am abandonat cam tot. Pictam pe sticlă, printre altele. Acu', sunt reparator-amator de de-toate.
Da, zice Muţunau.

14. Bani de buzunar
Ce???

15. Dorinţa: Casă. Cu o curte umbroasă şi nebetonată, cu pivniţă şi cu pod. Cu hamac în balcon şi/sau foişor.

O Mamiţuni mai calmă, zice Muţunau.

16. Vise Să dorm!!!
O Mamiţuni mai calmă, zice Muţunau.

17. Numar norocos?
N-am.
Nici eu, zice Muţunau.

18. Ai vrea să revezi: Valea Loirei. Pe îndelete. La pas.

19. Animale de casă: Două bucăţi mâţe.
Ba nu, pernuţe, zice Muţunau.

20. Sentimentul cel mai preţuit
Bucuria.
Starea de bine, zice Muţunau.

21. Care a fost cea mai frumoasă zi din viaţă?

N-am o zi de reper. Am mai degrabă „la catastif” o serie de momente uluitor de frumoase.
Cea de azi, zice Muţunau.

Cine vrea, să preia.

Din culisele traiului alături de Muţunau

Vedem:

Mutrele drăguţe de proaspăt trezit, somnoros, respectiv adormit tun.

Chiţăielile amuzato-sufocat-suprinse pe care le emite (în urechile agresoarei) când e prins în capcană de gâdilicioasele gheroanţe mamiţuneşti.

Aerul împăciutor, neaşteptat de matur, cu care vine să-şi restabilească, post-boacăne, bunele relaţii diplomatice cu entitatea maternelă.

Vorbitul prin somn: câteodată, când se mai întoarce de pe-o parte pe altă, şopteşte, tare şi clar, câte ceva din vis. De exemplu, mami.

Atitudinea hotărâtă rău cu care se îndreaptă, câteodată, spre obiectele dorinţelor sale.

Curiozitatea de explorator - care l-a făcut, nu de mult, să aleagă să-nhaţe două mingi tremuricioase (din acelea cu "corniţe”, colorate şi ţopăitoare, de bâlci), în pofida faptului că i se zguduiau şi fălcile, doar ca să vadă bine ce se întâmplă.

Respectarea (aleatoare...) a comenzii la loc.

Pretenţiile de independenţă. Chiar dacă ele includ smulsul mâinii din palma adultului însoţitor & ruptul de fugă taman pe la mijlocul trecerii de pietoni. Lungă de patru benzi pline de maşini cu şoferi grăbiţi şi nu tocmai dornici să frâneze. Ori să se uite pe unde merg, uneori...

Narcisismul. Mic. (momentan...)
Manifestat prin aerele autoadmirative şi uau-urile emise în faţa oglinzii.

Perseverenţa cu care pândeşte sistematic, la schimbarea chiloţanilor absorbanţi, cel mai potrivit moment s-o zbughească de fugă, în fundul gol.

Pofta cu care se repede la mâncărurile magice (preferatele momentului): mango, boabele de porumb, roşiile, pe care e în stare să le mănânce şi cu nisip sau zeamă de cuie.

Aerul serios cu care face nas-în-nas.

Felul în care se ţine de fruntea mamiţunească atunci când e purtat după cap.

Peisaj duminical

În mijlocul holului tronează, majestuos, printre varii papuci dispuşi strategic (vraişte) aspiratorul. Acum două zile, Muţunau a descoperit (cu ocazia sesiunilor repetate de extras/vacuumat-repetat muci din nas) că e loc de joacă la mecanismul de derulare (strângere automată) a cablului.

În bucătărie, toate sertarele-s larg deschise. Şi goale, întrucât toate oalele, cratiţele, capacele şi caserolele dinăuntru au fost deportate, care-ncotro, pe te miri unde.
Ceaunul de mămăligă are-n el cutia de îngheţată şi stă cuminte pe covor.
Ceainicul este pe masă. Capacul ceainicului, sub masă.
Sita e, dintr-un motiv care ne scapă, pe aragaz.
Rola de pungi este desfăşurată artistic pe jos, în stil Nazca.
Alte cratiţe găzduiesc, generos, jucării.
Nu e foarte clar unde sunt cheile de la intrare. Şi nici una din ghetele bej ale lui mami. Şi nici... în fine.
Calul-balansoar e legat cu o bandană. OK, măcar asta o să ştim unde e....
Pălăria de buburuză tronează pe tobogan, care tobogan are scara smulsă.
Peste tot, cuburi şi cubuleţe.

Mamiţuni se gândeşte să instaleze pe tavan o serie de frânghii de căţărare. De-alea, de exersat musculatura braţelor, „mergând” atârnat. Şi nişte scări, tot de frânghie.
Nu e bine. Sigur va găsi Muţunau o modalitate de-a le smulge şi pe-alea.
Păcat. Ar fi fost fain să călătoreşti din sufragerie în dormitor ca Tarzan, cu liana. Acum, că pe jos oricum nu prea mai ai pe unde.

În baie e o mare baltă. Cineva a şutuit blidul de apă al pisicilor.

Care pisici, setoase au ba, zac ca trăsnite, una pe banca din bucătărie, alta, pe canapeaua din camera de zi. Pe chipurile adormite li se citeşte extazul pauzei de fugăreală.

Muţunau, în sfârşit, doarme de prânz.

De profesie zombi

Am hotărât să nu mai dorm. Să nu mai încerc să adorm, adică.

Avantajele sunt multiple: un plus semnificativ de timp (în care poţi face mâncare, curat, ordine, poţi coase şosete, tricota pulovere, citi cărţi mai mult sau mai puţin obscure & aberante, te poţi vopsi mov cu turcoaz cu frez, te dedai la varii hobby-uri, etc).
Mai puţin stres (dat fiind că ştiinţa ne-nvaţă că el vine cu precădere din lucrurile pe care le lăsăm neterminate, perfecţionişti puturoşi ce suntem).
Mai mult anti-cearcăn.
Un aer eteric, distant-elegant, eventual aparent înţelept.
Reputaţia de gânditor-filosof - pentru simplul fapt că (în sfârşit!) taci.

Fireşte, de la un moment dat vom intra cu toţii într-un soi de Fight Club materno-feminin, în care nu mai ştie stânga ce face dreapta, da' ne batem toţi, cu spor. Ce să-ţi spun, mare diferenţă faţă de status-quo.

(Exemplu: nu mai departe de acu' două zile i-am mulţumit bonei c-a spălat balia copilului, lăsată plină de o mamă nesimţitoare & căzută-n cap de somn. Recte, eu.
- Da' nu eu, doamnă, s-a dezvinovăţit fomeia. (mai şuteşte ea detergent şi ceai, da' când o ia gura pe dinainte, e sinceră)
Muţunau sigur nu. Nici pisicile, a cujetat nedormirea-mi.
- A fost administratorul/instalatorul/vreun vecin pe la noi? am întrebat în gând, incapabilă să-mi evoc imaginea cu mine clătind băliuţa.)


Da-ntre timp se pot câştiga bani. Că tot vorbeam mai deunăzi de idei de afaceri...

Vrei să-ţi plece mai repede (sau definitiv!) musafirii / vecinii / soacra?
Vrei să nu mai ai probleme cu găsitul unui loc de parcare?
Vrei să dai bine în ochii cuiva? (la figurat, bre! la propriu, descurcă-te singur!)

Simplu. Apelează cu încredere la Serviciile Zombilunice Mamiţuneşti.

Până şi cei mai profitori / îndărătnici musafiri vor fugi urlând, desculţi, la vederea Persoanei Înfiorător de Ciufulite, peren-prost dispuse, apărute din senin la masa din sufrageria ta.

Chiar şi cei mai mitocani proprietari de agregate patrurotice îşi vor piti urgent maşina în parcările plătite gen Unirea/Ciclop, fix din dimineaţa în care se vor trezi că-n parcare i-a aşteptat un soi de monstru isteric & profund încercănat, cocoţat pe capotă şi dotat cu papuci contondenţi de casă - modelul cu toc şi puf.

Cel mai mare duşman va fi convins de calităţile tale măreţe şi va cădea instant într-o sinceră & eternelă admiraţie la adresa-ţi, la nici 5 minute de la vizita SZM. De ce? Prin contrast. Via revelaţie. Pen' că ajunge să vadă, în sfârşit,cu ochii proprii, de ce anume-l ferise Dumnezeu până atunci.


Ce m-a convins?

Seria de nu mai puţin de douăj' de treziri mitralierice de-azi noapte. Tăte, într-un interval de nici două ore. Şi răcnito-nepotolite, nu aşa, în glumă...

Din seria "cântece de leagăn": Dimineaţa

...în care Mamiţuni hotărăşte să se îmbogăţească...

Dar cum? Dându-l pe Muţunau în leasing oamenilor prea liniştiţi/loviţi de spleen/dornici de reamenajare a bârlogurilor actuale?
Teoretic, ar merge. Junele demolează relativ rapid. Ar fi timp de destule sesiuni pe zi. Le-am putea da la preţ redus. Apar, eventual, ceva îndoieli legate de nivelul cererii nestimulate pentru astfel de operaţiuni distrugăreţe.


Şi-atunci, ajungem la alte propuneri, predominant non-muţunautice. Iată ce-ar putea face Mamiţuni:

- să pună la punct o nouă cură de slăbire bazată pe ciocolată (e? este că v-aţi băga?) varianta bio-organică uşor de preparat, ca să fie mai cu moţ decât aberaţiile deja existente;

(sursa)

- să breveteze o telecomandă pentru punerea automată la loc a jucăriilor & a celorlalte catrafuse trântite pe jos; sau, şi mai bine, o baghetă magică;

- să construiască un tobogan portabil - şi pliant, şi uşor, pe deasupra;

- să lanseze Mamiţuni boot-camp: o tabără periodică de instrucţie pentru părinţi, din care aceştia să plece nu doar odihniţi (pen’ că vor fi lăsaţi să doarmă mai mult de 2 ore legate) & mult mai bine antrenaţi pentru fandări-surpriză, ci şi echipaţi cu tot felul de scule potenţial salvatoare de vieţi, cum ar fi:
ochelarii de văzut noaptea (care te vor împiedica să calci fix pe cea mai răcnitoare jucărie, trezind progenitura imediat urlătoare (că, de, s-a speriat) şi ducându-te, bonus, de-a berbeleacul, pentru că, nu-i aşa, nu destul că rage, dar jucăria cu pricina e, de regulă, şi destul de mare/contondentă/alunecoasă cât să te faulteze),
geanta nesfârşită - cea cu destul de multe compartimente cât să cuprindă în ordine toate catrafusele, în aşa fel încât să le mai şi găseşti),
costumul de masă tip SWAT, cu scut şi cască de protecţie cu sclipici, pentru hrănirea în condiţii optime (de atenţie la sclipeli & de auto-protecţie) a micilor stuchitori,
costumul de plimbare cu mii de buzunare (ca să ai unde pune toate băuturile, biscuiţii şi şerveţelele posibile, lăsând, în acelaşi timp, loc pentru toate pietroaiele/insectele pe care va dori să le colecţioneze micul geolog/entomolog)... şi alte multe minunate aparate & echipamente pentru care vor fi non-stop cozi la poartă;

- să... da’ ia stai aşa, nu-i cazul să facem publice chiar acum toate ideile.

Da’ de ce vrea Mamiţuni să se îmbogăţească?
Ca să-şi ia o casă în plus. Ca să încăpem civilizat. Dar, despre asta, în episodul viitor.

Ştirile pe scurt, iar.

Muţunaul s-a prelungit până la măreaţa altură de 89cm. Şi nu a împlinit încă 1 an şi 9 luni.
(ptiu, ptiu, să nu fie de deochi)


Mamiţuni este în căutare de obiecte contondente cu care să-i ardă zdravăn cât mai multe-n freză lu’ zeu’ Morfeu, incompetent, inconsecvent & absent la program. Când l-o prinde... (de restu’, picioare-n fund)
Până atunci, Muţunau sare cu graţie peste orele de somn de peste zi (motiv pentru care Mamiţuni, care spera la un oarece respiro, se tot înverzeşte, progresiv, la faţă, ajungând suspect de asemănătoare cu Fiona lu’ Shrek) şi sfârşeşte adormind pe scaun la masa de seară (suprinzător de entuziast aşteptată...) cu bucăţile nemestecate de kiwi-n gură.
Am putea zice că asta ar fi garanţia unui somn întins peste noapte.
Greşit!
Foarte greşit!
Pen’ că:
- visăm
- cu muci în nas fiind, nu putem respira ca lumea
- ne explodează chiloţii
- ne vin idei somnambulice
şamd.

Mistreţul neprietenos este, astfel, un dulce amoraş pe lângă Mamiţuni, ajunsă-n faza-n care cea mai mică deviere diurnă de la program (cum ar fi faptul că la Kaufland nu au pe stoc fix laptele X, anunţat în promoţie) o aduce în pragul unei crize de nervi.
(Mamiţuni a ajuns să creadă că aşa s-au „născut”, de fapt, super-eroii - unii care, chiori de somn, şi-au băgat picioarele şi-au sărit să-i apere pe alţii, dat fiind că instinctul de autoconservare le era uşor scurtcircuitat, iar agresivitatea, în creştere)


Următoarele sărbători (oricare vor fi fiind ele) nu se vor mai petrece în deplasare. Sub nicio formă.
(Singura excepţie admisibilă ar fi ca, până la data lor, Mamiţuni să primească în dar fie un elicopter mic, fie un aparat frumos de teleportare.)
Şi cine-l mai îndoapă cu toate prostiile pe Muţunaul actualmente împestriţat de blânde (bubiţe-semn de alergie) va fi tăiat file, cu lama. Ruginită.


Muţunau (şi cu somn diurn, şi fără) a devenit, declarat, Domnul Crizuţă. Sau Crizuţe. Sau Crizoaie, după caz.
(De prea mare cuminţenie, în ultima săptămână omuleţul nu şi-a spart buza decât de 3 ori.)
Cum nu-i convine ceva (sau se gândeşte că ar putea să nu-i convină - şi, probabil, nu se poate hotărî), urlă, se dă cu fundul de pământ, bate din picioare, înşfacă şi trânteşte tot ce prinde.
Clasic.
De cele mai multe ori, Mamiţuni reuşeşte să afişeze un aer senin, puţin tâmp, şi să exclame, relativ credibil:
- Ce s-a-ntâmplat? Nu prea-nţeleg ce spui... (în condiţiile-n care, să fim înţeleşi, Muţunau nu vorbeşte)
Excepţiile de la 100% vin din situaţiile-n care Muţunau înţelege să se repeadă s-o placheze. Pentru că, atunci când, în 99% din aceste cazuri, figura reuşeşte, lui Mamiţuni îi ia ceva timp să-şi desprindă capul de pe perete şi să redevină fluentă în limba română literară.


Când poţiunea crizuţistă îşi pierde puterea şi Mr. Hyde redevine Dr. Jekyll, Muţunau intră în tandreţuri şi-i îndepărtează delicat lui Mamiţuni o şuviţă care-i intra în ochi.
De fapt, mă împiedica s-o urmăresc atent, declară, absolut neromanţios, împricinatul.


Obiectivele următorului trimestru includ:
- găsirea unui centru de activităţi acceptabil (c-o fi grădinilă, c-o fi altceva, vedem)
- re-re-re-re-instaurarea operaţiunii oliţa (întreruptă din motive de alinieri planetare conspiraţioniste de tip contra)
- deprinderea autoservirii asistate de tacâm (că pe aia neasistată... ar trebui s-o des-deprindem!)
Om vedea ce s-o alege de ele.

Principiile lui Muţunau

Alea 10.

1. Şeful sunt eu. Am dreptate mereu şi orice binevoiesc a porunci se execută instantaneu. Uuuţaaaa!!!

2. Mamiţuni să facă bine să fie întotdeauna disponibilă. Chiar şi când, tehnic vorbind, nu e acasă.

3. Obrăznicia este una din cele mai mari virtuţi.

4. Un răcnet zdravăn nu strică niciodată.

5. Vorbitul (articulat) e facultativ.

6. Noaptea e făcută, contrar părerilor generale, ca să ne mai şi trezim pe durata ei.

7. Cine vrea să-mi pună chiloţi (absorbanţi, sau de care-or fi) trebuie să dovedească asta fugind după mine. De fiecare dată. Mult.

8. Pisicile sunt, de fapt, jucării vii. Ale mele.

9. În viaţă tre’ să ştii să te bucuri de cuceririle tehnicii - de exemplu, leagănul şi toboganul.

10. Am dreptul inalienabil de-a pune mâna, până mă plictisesc, pe lucrurile oricui.