Am coborât la maşină. În parcare, o Dacie albă, în care era aşezat un bărbat burtos, îmbrăcat cu pantaloni negri de stofă, cămaşă albă şi vestă (identică!) de blugi. Am încetinit. M-am aplecat din reflex, înainte de-a putea procesa ideea că n-are cum să fie el... Cel din maşină avea ochelari pe nas şi frunzărea un ziar. Nu m-a observat.
Lângă el (sau în locul lui) ca o vedere secundă, de-o clipă, dintr-un alt univers instantaneu intersectat cu al nostru, tata s-a aplecat spre mine, mi-a facut cu mâna şi a zâmbit. Larg şi destins.
În noaptea următoare, aparent fără legătură cu viziunea diurnă, am visat că trebuia să-l sun, să-i cer o adresă la care să-i trimit un pachet.
Cu o altă ocazie, îl visasem preocupat, puţin absent, sosind la un loc de întâlnire din vis - unde nu mai ştiu ce se petrecea.
Mai recent, într-un context social, am întâlnit un domn cam de-un leat cu tata. Asemănările, însă, se opreau aici. Domnul, carismatic, bon-vivant, flamboiant, cu program încărcat de chestii realmente interesante, cu un aer împăcat cu sine.
L-am tot privit, câteva ore, încercând să-mi dau seama ce anume (în afară de proiecţia figurii paterne...) mă frapa într-atât.
Într-un târziu, revelaţia: cam aşa ar fi fost tata dacă nu s-ar fi îmbolnăvit cu mulţi ani în urmă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu