Leapşa cu locuri, care va să zică

De la Shmeny (mulţumim!) cu referire la locul meu preferat din România.

Lucru care m-a pus succesiv în încurcătură, pe gânduri, înapoi în antemenţionata încurcătură, iar pe gânduri (de data asta pe altele), înapoi la text, că poate n-am înţeles eu bine, apoi iar pe bulevardul Confuziei, colţ cu Buimăcelii.

Răspunsul corect e n-am.

Da’ nu că n-am din România, c-aş fi, care va să zică, fiţoasă cu figuri în cap. N-am pur şi simplu!


S-o luăm pas cu pas, la cercetat. Preferat, care va să zică. Ca şi cum m-aş muta definitiv acolo sau m-aş duce oricând, mă gândesc eu.
Întâi, un semn ar fi că nu-mi vine nimic în minte. Mai aştept. Niet. Mai dau din coate, mai fac vânt, poate, poate... Nada. Nada de nada, zen, minte goală pe loc, rigpa în toată splendoarea. (noroc cu leapşa asta; un pic mai am şi-ating iluminarea, atât de gol mi s-a făcut în cap).


Adică nici satul bunicii materne, unde cu onor am pedalat intens un număr de ani preşcolari şi multe veri după? Desigur, a fost o vreme-n care era Preferatul - cu scalda-n gârla, cu mersul matinal după lapte, cu dormitul în fân, cu mersul în pădure la cules ciuperci, cu mâncatul de fragi, mure, coacăze, cu contemplatul apusurilor colorate, de sus, din deal... Dar vremea aia e de mult apusă. De la un moment dat, nu ştiu de ce, parcă n-am mai încăput acolo...

Adică nici munţii sistematic dar nu suficient vizitaţi acum nişte ani? Nici Transfăgărăşanul (care mi-e drag şi-acum, când trec pe-acolo...), nici Omu, nici Ceahlăul, nici Pietrosul Rodnei, nici lacurile din Retezat?
Nici.

Adică nici marea? Nici 2 Mai, nici Vama, nici Periboina? (nu mai punem la socoteală Năvodariurile şi Costineştiurile de hăăăt, demult).
Îmi plac, nimic de zis. Da’ uite, anul ăsta n-am ajuns la mare. Ceea ce, zic, le descalifică pe toate din postura de candidat la locul preferat.

Adică nici Delta?
Am nişte poze minunate făcute-n 2005 în Deltă (păcat că nu-s la îndemână), dar... nu. (ţânţarii au şi ei o contribuţie!)

Adică nici un oraş? Nici Oradea, nici Cluj, nici Iaşi, nici nimic?
Mie nu-mi plac oraşele. În general nu-mi plac, aşa că...
Îmi place câte-o casă, ici şi colo, câte o stradă, câte un colţişor... culmea, mai degrabă din oraşe mici (de exemplu Orşova), da’ de aici pân’ la preferat, e cale lungă.

Şi, după cum se vede, plină de cârcoteli.

Adică nici staţiunile patriei?
Nici Păltiniş, nici Herculane, nici Vatra Dornei?
Recunosc, am o pasiune pentru veveriţe, dar atât.

Adică nici foişorul prietenei mele Ana Maria, unde mai bem noi, din când în când, pe apucate sau pe îndelete, beri, cafele şi ape minerale la sticlă de sticlă?
Îmi place, zău. Aş vrea să-mi pot construi cândva şi eu unul. Dar căsoiul de neam prost ridicat peste drum fix întru obturarea peisajului (care şi-aşa nu era cine ştie ce...) mă împiedică să am cele mai bune gânduri preferenţiale.

Adică nici patul de spital în care mi-a fost adus cel mai plictisit bebeluş din lume, încruntat la vederea luminii prea puternice, de răsărit de soare venit parcă direct din geam?
Nu, asta chiar ar suna ciudat.

Lucru care mă conduce spre o serie de concluzii.
Da... mofturoasă mai sunt! (sau, poate, doar stau prost în materie de clasamente şi preferinţe)
Şi, evident (asta e vestea bună) tre’ să mai caut. Mai am de vizitat, adică.

N-am locuri preferate în spaţiu. Dar am momente în timp. Unele au venit la lumina unor fulgere (cum a fost o super-furtună pe care-am prins-o într-o tabără, la Arbănaşi), altele, dintr-un pahar cu lapte cald, proaspăt muls.
Multe de care să-mi amintesc cu drag - ceea ce m-a făcut să mă simt (iar) norocoasă.

Mulţumesc, Shmeny. Cu părere de rău că n-am putut onora precis leapşa, aşa cum merita ea tratată.