miercuri, 1 septembrie 2010

Memoria în slujba politeţii (sperăm!)

Ora de somn de prânz. Muţunau se dă de trei ori peste cap (literalmente) şi se transformă într-o tornadă devastatoare, care scoate integral aşternuturile de pat şi salteaua improvizată (aia bună e, momentan, în altă locaţie). După care se apucă de mormăit.

- ată... bunicăăăăă!!!

- Ce z'ce? se întreabă simultan şi inutil Bunica şi Mătuşa-cu-acte-n-regulă.
Întrebarea vine cu trei milisecunde înainte ca duoul să ridice la unison din umeri a neştiinţă, după care doamnele îşi dovedesc aptitudinile certe de înot sincronic mergând împreună (în stil tupilat!) spre dormitor şi ascunzând-se deodată, cu scopul nobil de a trage (pe nevăzutelea) cu urechea.

- Stimată bunicăăăă! răcneşte Muţunau, extrem de dornic de companie.

Cele două se tăvălesc pe jos de râs, neuitând să-şi admire, cu inima cât o pâine maaaare, nepotul cel mintios.

Apelativul este, la origini, evident-mamiţunesc. Dar n-a mai fost folosit niciodată în ultimele două săptămâni. Şi, înainte de asta, Muţunau nu a fost surprins folosindu-l. (poate exersa pe furiş, stimată pisică, stimate motan, nu ştim, felinele n-au mărturisit nimic în acest sens)


No, de-aia nu-l batem. Că uite, ţine minte.

7 comentarii:

Anonim spunea...

=)) stimata bunica! stimata pisica!
poti face si o poezie pornind d-aici, ar fi foarte haioasa, pe mine m-a facut sa rad:)

g.cojocaru spunea...

foarte politicos, piticul! ;)

alina spunea...

Am ras cu lacrimi! Pupati-l-as, trebuie ca este un scump si trei sferturi!!!

Anonim spunea...

Excelent! :)) e adorabil, Mutunau!

Nu am "vazut" bona in peisaj... sa-nteleg ca acum raman provizile unde le e locul? si bona, la fel? adica la casuta ei.

Anonim, Ea :)

Mamiţuni spunea...

Myeva,
O sa lucram la poezie, sa traiti!
Cu putina rabdare, iese epopee :)

G., speram!

Alina,
am transmis micului escroc sentimental pupaturile, le returnam!

Anonim, Ea,
bona a luat o pauza. Am "imprumutat-o"!Asadar, proviziile si pungile au, momentan, parte de mai putin dinamism!

shmeny spunea...

stimata mama a lu' stimat mutunau
ati cresut un baietel manierat. nu treceti si pe la noi?

Mamiţuni spunea...

Stimata Shmeny,
desigur! putem trece!
Ce doriti sa se petreaca in urma vizitei noastre? Cine sa se maniereze si cam cat? :)